Știu, știu! Toți avem de așteptat până la vară(nici măcar aprilie) noul sezon din Game of Thrones care va rupe tradiția de zece episoade pe sezon pentru prima dată, scăzând numărul acestora la șapte…trist pentru toată lumea, dar suntem în plină Epocă de Aur a televiziunii asa că sigur se găsesc câteva titluri care să ne satisfacă pofta de seriale bune.

westworld-extra

Cei de la HBO au scos în toamna aceasta un serial nou care se vrea a fi un soi de înlocuitor pentru Game of Thrones în momentul în care acesta se va termina. Inspirat din filmul din 1973 cu același nume, acesta este Westworld, un hybrid între ultra futuristic și Vestul Sălbatic, dar nimic de genul filmului ăla cu Daniel Craig căruia i-am uitat numele…Cowboys & Aliens, exact!. Westworld e un joc pentru oameni bogați, o lume virtuală în care nu pot fi răniți și își pot face de cap omorând, făcând sex sau aventurându-se ca în western-urile de altă dată. La începutul serialului, Westworld este deja un theme-park popular de câteva decenii, fiecare locuitor este imprimat în detaliu, cu un A.I. extrem de avansat adăugat ulterior. Aceștia sunt numiți GAZDE, iar scopul lor este să servească diferite fire narative pentru clienții parcului. Gazdele sunt intervievate periodic de staff-ul facilității pentru a fi testate minuțios pentru glitch-uri care ar putea afecta plăcerea  celor care joacă, dar acestea par inevitabile încă de la primul episod. Narațiunea parcului prezintă și câteva personaje specifice precum fata din vecini, pistolarul cu inimă de aur, bandele de tâlhari, damele în nevoie de ajutor sau prostituatele. Într-un film normal toate acestea ar fi fost relativ ușor de descifrat, dar Westworld este un loc în care nimic nu e ceea ce pare.

160819-westworld-s1-blast-07-1280

Westworld arată ca un serial cu buget imens, având în spate și casa de producție a lui JJ Abrams pentru că normal că avea timp de încă un proiect! Parcul arată ca un loc real din vremea pe care o simulează, cu peisaje care ar da perfect pe un ecran 4K și locații detaliate. Intrarea se face folosind un tren care traversează mare parte din hartă și nu pot să nu mă gândesc că nu e o paralelă la Red Dead Redemption . În prezent sunt apărute șase episoade din totalul de zece care vor forma primul sezon, iar fiecare aduce mai multe întrebări decat răspunsuri. Una din mințile creative din spatele serialului este Johnatan Nolan (frate si colaborator al lui Christopher Nolan) care a contribuit foarte mult la filme ca Inception sau trilogia The Dark Knight, iar din culise reiese că serialul a intrat în producție în momentul în care erau scrise doar șase episoade(câte sunt apărute în momentul de față), iar echipa de scenariști a fost lăsată timp de câteva luni să le termine pe ultimele patru, deci va fi interesant de văzut cât de mult vor diferi între ele. Nolan Jr. chiar face o scurtă apariție în episodul 4.

160819-westworld-s1-blast-01-1920

Westworld impresionează prin multe aspecte și e foarte tentant chiar dacă nu-ți place să aștepți episoade săptămână de săptămână. Acțiunea e cum te-ai aștepta, bună și sângeroasă, dar ce se întâmplă în mintea oamenilor și a gazdelor este povestea de urmărit, mai ales că uneori  e imposibil să-ți dai seama cine ce e. E de menționat și faptul că nume ca Anthony Hopkins, Ed Harris sau James Marsden se regăsesc în distribuție, dar și Steven Ogg (Trevor din GTA V) care e peste tot în ultima vreme, iar ăsta nu e un lucru rău.

Sunt curios unde merge povestea mai departe și recomand Westworld oricui îi place un serial inteligent, interesant și cu teme mature în stil clasic HBO. E cu totul altceva!465_1024x4111