Ghost in a Shell – 29 Martie 2017


Scarlett Johansson este The Major în această adaptare a celebrului anime cu același nume. Aceasta joacă rolul unei polițiste cyborg care se află pe urmele unui hacker periculos.

Kong: Skull Island – 10 Martie 2017


“Skull Island” este o schimbare de ton pentru unul din cei mai emblematici monștri din istoria filmului, King Kong. Această poveste de origine este concentrată pe o insulă plină de pericole, unde Kong nu este singura creatură de proporții ieșite din comun. Cu actori ca Samuel L. Jackson, Brie Larson, John Goodman sau Tom Hiddleston în distribuție, acest film devine instant un must see, iar trailerul nu arată deloc rău…

Collateral Beauty – 16 Decembrie 2017


Howard Inlet (Will Smith) este un advertiser de mare succes până în momentul când o tragedie îi marchează complet viața, acest lucru făcându-l sa se retragă în propria singurătate. Acesta începe să trimită scrisori Dragostei, Timpului și Morții, dar abia după ce leagă răspunsurile tuturor, începe să realizeze că există momente de bucurie și împlinire în cele mai mari pierderi suferite.

Beauty & the Beast – 17 Martie 2017


Disney mai aduce încă o poveste de-a lor în format live-action, după Cinderella și Maleficient, de data aceasta cu Emma Watson în rolul lui Belle și actori ca Sir Ian McKellen, Stanley Tucci și Ewan McGregor în roluri de suport. 

The LEGO Batman Movie – 10 Februarie 2017


The LEGO Movie a fost una din cele mai mari surprize ale anului 2014, datorită umorului, personalității  și a temelor de viață pe care a reușit să le exploreze, iar anul viitor vom avea parte de spin-off-ul LEGO Batman, un film care se anunță a fi cea mai exagerată și amuzantă versiune a Cavalerului Întunecat de până acum.

Cars 3 – 16 Iunie 2017


După un debut de mare succes pentru Fulger McQueen și o continuare care a cam lăsat de dorit, seria Cars a celor de la Pixar va deveni o trilogie, iar al treilea film pare să schimbe tonul spre ceva mai serios, dacă e să ne luăm după teaserul apărut recent.

Valerian and the City of a Thousand Planets 21 Iulie 2017


Luc Besson revine în forță cu încă un S.F. promițător după succesul lui Lucy (2014), cu adaptarea nuvelei grafice cu același nume despre un cuplu de agenți călători în timp, responsabili cu menținerea ordinii în Univers, în ceea ce pare un succesor spiritual pentru The Fifth Element.

Why Him? – 23 Decembrie 2016


În această comedie matură (15+), Ned (Bryan Cranston, celebru pentru serialul Breaking Bad) se confruntă cu faptul că fiica lui s-a îndrăgostit de Laird (James Franco), o senzație a internetului și un tip foarte excentric și vulgar.

Multe titluri promițătoare, cu Ghost in a Shell și Kong: Skull Island capete de afiș. Voi reveni cu o listă cu trailere pentru cele mai așteptate filme ale anului viitor!


Advertisements