“Bazat pe extraordinara poveste adevărată” este sloganul folosit până la plictiseală de filme pentru a atrage un public cât mai mare de cele mai multe ori, mai ales în filme cu temă istorică, ficțiunea și imaginația călcând în picioare adevărul și faptele reale, rezumându-se la minimul necesar pentru a-și spune povestea.

Hacksaw Ridge este cea mai recentă producție regizată de Mel Gibson, un epic situat în al II-lea Război Mondial și un anume Desmond Doss (Andrew Garfield), un medic tânăr care a ales să meargă în prima linie refuzând să atingă o armă sau să omoare vreun inamic. Filmul ăsta chiar reușește să se țină de promisiunea de a arăta fapte care s-au întâmplat cu adevărat, fără să cosmetizeze în niciun fel perioada sau ororile războiului și mă face să mă întreb de ce oare multe alte pelicule (nu doar istorice) nu pot lua exemplul?

“Fără armă în linia întâi”

Andrew Garfield (The Amazing Spider-Man, Silence) cară pe umeri un film plin de reprezentații de excepție. Portretizându-l pe slăbuțul și aparent naivul Damien Doss, Garfield mușcă din rol atât de tare pe parcursul celor două ore și un pic încât este de nerecunoscut la final, deși inițial va părea un pic nelalocul lui, ca și cum ai lua un tânăr din vremurile noastre și l-ai planta în epoca respectivă. Tot ce face este excelent, de la accent la relația amoroasă de pe ecran cu Dorothy (Theresa Palmer), o asistentă de care se îndrăgostește și cu care formează un cuplu foarte credibil și frumos, Palmer (I Am Number Four) aflându-se probabil în cel mai bun rol al carierei. Damien Doss pleacă dintr-o familie simplă din Virginia și ajunge să se înroleze împreună cu fratele său în armată în ciuda opoziției tatălui lor Tom (Hugo Weaving), care a luptat la rândul său pe front și i-a văzut de aproape fața cea mai întunecată, pierzându-și între timp cei mai buni prieteni. Weaving (The Matrix, V for Vendetta) are o apariție relativ scurtă în film, dar își arată range-ul așa cum nu l-am putut vedea niciodată in filme ca Lord of the Rings sau Captain America: The First Avenger, jucând rolul unui veteran cu traume adânci și probleme cu alcoolul la perfecție, dar arătându-și și latura umană atunci când este nevoie.

E evident că Mel Gibson scoate ce-i mai bun de la actorii lui, cu Vince Vaugh jonglând rolul de lider militar sever cu luatul băieților la 13/14 prin cazarmă și aducând destul umor palpabil unui film în care s-ar crede că nu e loc de așa ceva. Până și Sam Worthington (Avatar, Terminator: Salvation) joacă bine în filmul ăsta în rolul căpitanului Glover, ceea ce spune multe.

Teme complexe Hacksaw Ridge atacă unele probleme complicate, mai ales pentru felul în care gândeau oamenii în anii ’40. Damien Doss alege să meargă la război cu aparent nicio șansă de supraviețuire, credința lui împiedicându-l să facă rău cuiva, iar asta îi aduce mari belele odată intrat într-o tabără militară în care doctrina se câștigă arătânu-le camarazilor tăi că se pot baza pe tine la război, lucru greu de dovedit când cel de lângă tine nu e dispus să tragă vreun glonț. Doss nu duce lipsă de persecuții în perioada premergătoare luptei, natura lui umilă fiind luată ca sfidare de superiorii săi, iar urmările sunt evidente mai ales după ce întregul pluton ratează un weekend de permisie acasă, ba chiar ajunge să riște închisoarea militară. Ca scenariu de film, miza este foarte mare, dar este de remarcat faptul că mai toate evenimentele de pe ecran chiar s-au întâmplat în realitate, iar felul în care lucrurile se așează (sau nu) pentru Damien ne dă o poveste care chiar merită spusă. 

Religia poate fi o temă mai puțin atractivă în unele filme, prezența ei înclinând deseori spre a fi enervantă, dar nu este cazul în Hacksaw Ridge unde protagonistul este un băiat simplu, crescut cu valori morale obișnuite, doar o simplă  joacă din copilărie care putea rezulta în tragedie convingându-l să meargă pe drumul ăsta. Doss nu e în niciun caz vreun Batman cu regula “nu omorî, dar rupe câte oase poți”, el vrea să ajute și îndeplininește sarcina remarcabilă de a nu deveni deloc enervant datorită gândirii sale.

Domnul Gibson, expert în Arta Războiului Și mă refer la arta cinematografică. Având sub centura sa Braveheart, un alt epic istoric de proporții ca regizor, Mel Gibson arată că este cu adevărat expert în a reprezenta câmpul de luptă pe marele ecran. Hacksaw Ridge nu este doar un film de acțiune cu foarte mult sânge, ci o demonstrație de cum poți arăta o perioadă oribilă din trecut. Întreg mijlocul filmului se concentrează pe lupta titulară, crucială pentru a câștiga mai târziu și la Okinawa. Violența grafică nu este singurul lucru de remarcat, multe cadre arătând lupta prin ochii soldaților și construindu legăturile dintre ei fără a scoate vreo replică, cu Doss (Garfield) acaparând mare parte din atenție prin felul în care găsea mereu soluții de a-și readuce camarazii răniți de pe front. 

Coloana sonoră aduce foarte multă tensiune și face Hacksaw Ridge să fie un film pe care vei ajunge să-l urmărești de pe marginea scaunului. Ultima treime este un tur de forță pentru Garfield, vorbele personajului său “Te rog, Doamne! Încă unul…” aducându-i o oarecare asemănare cu Oskar Schindler, o altă figură istorică importantă pentru altruismul lui. Mesajul pro-America răsună destul de tare în Hacksaw Ridge, soldații japonezi având mai puțin de 30 de secunde de prim-plan clar pe ecran, dar Mel Gibson oferă per total un film excelent care îi mai iartă patriotismul ușor exagerat pe alocuri.

Hacksaw Ridge ar trebui luat în considerare pentru actualul sezon de premieri, în special pentru cel mai bun film, actor și regizor. Va fi interesant de văzut dacă Academia îl va lua în considerare pentru o statuie pe Mel Gibson, un personaj de altfel foarte contestat la Hollywood în ultima ani, dar un regizor al dracului de bun!

Scor:

Advertisements