Manchester by the Sea este cel mai recent film al lui Kenneth Lonergan, cunoscut pentru rolurile de scenarist al Gangs of New York și Analyze This, dar și ca regizor al dramei Margaret. În rolul principal îl avem pe Cassey Affleck, excelent în rolul lui Lee Chandler, un om oarecare prins într-un șir interminabil de violuri emoționale din partea “minunatei” sale vieți.

Lonergan a creat o poveste intimă, foarte restrânsă și apasă pe răni fără menajamente. Nu mi se pare deloc ciudat să văd Manchester by the Sea nominalizat de șase ori la Oscar pentru că este genul de dramă cu drag la critici, dar și  rezonează ușor cu oamenii de rând, nu doar cu cei care au cunoscut tragedii crunte. Nu este un film cu multă acțiune, în schimb stă pe umerii personajelor foarte bine jucate, iar ritmul uneori anapoda îți poate da impresia că are trei ore în loc de două, mai ales cu implementarea necovențională a flashback-urilor (mai multe despre ele mai târziu).

Lee Chandler (Affleck) este un simplu instalator din Boston, cam greu de plăcut inițial din cauza firii lui antisociale. Synopsis-ul filmului ne zice că el trebuie să-i devină tutore nepotului său Patrick (Lucas Hedges) după ce tatăl acestuia (fratele lui Lee) moare. Affleck cel tânăr a mai avut câteva roluri dramatice bune, dar foarte subapreciate în Gone Baby Gone și The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford (titlul ăsta nu-i de zis cu gura plină), dar aici e cu siguranță în vârf de formă, personajul lui îndurând mai multe degete mijlocii de la viață decât ar putea suporta cineva vreodată și reușește să transmită umanitate fără să semnalizeze la tot pasul că trebuie să-ți fie milă de el. Affleck e investit total în rol și odată cu decojirea lentă a intrigii devine mai ușor să-l simpatizezi. 

Rolurile secundare din Manchester by the Sea țin aproape de protagonist în ce privește calitatea și sunt ajutate mult de seria lungă de flashback-uri din diferite perioade din trecut. Scenele respective sunt introduse atât de subtil încât uneori habar nu ai în ce perioadă privești personajele, mai ales că nu sunt impuse cronologic, iar du-te/vino-ul ăsta le structurează caracterele până în punctul în care ți-e foarte ușor să vorbești la nesfârșit despre oricare Michelle Williams este nominalizată (din nou) la o statuie în ciuda faptului că Randi, personajul său, nu apare pe ecran foarte mult. Prezența ei îl completează pe Affleck, cei doi împărțind trăiri de toate felurile și culminând cu o scenă memorabilă care va lăsa câțiva ochi în lacrimi. Relativ nou-venitul Lucas Hedges oferă un alt rol memorabil cu Patrick, nepotul lui Lee, care se confruntă cu tot felul de probleme după ce își pierde tatăl, dar e îmbucurător că ele nici nu se compară cu cele ale unchiului să și oferă puțin optimism într-un film marcat aproape total de tragedie și doliu. Mezinul are probleme tipice de adolescent, jonglând sportul cu iubitele, dar  se ridică la așteptări atunci când este nevoie, mai ales când are de gestionat moștenirea de la tatăl său sau reconectarea cu mama lui înstrăinată.

Manchester by the Sea este un pic greu de digerat și e ușor de considerat plictisitor. Kenneth Lonergan ne arată o parte mai liniștită a Americii (Manchester-ul din titlu nu e cel din Anglia) și nu face deloc economie la cadrele largi cu peisaje (pe care și insistă mult timp), iar filtrul ușor cenușiu nu-l face mai plăcut, dar toate astea ajută într-un final la caracterizarea personajelor. Pentru cine preferă mai multă acțiune la film, by the Sea va fi dezamăgitor, optând pentru scene simple ca Lee și nepotul său plimându-se pe străduțe pentru că nu-și mai găseau mașina, iar concluzia după minute bune de conversație fiind că Patrick ar trebui să-și ia mănuși cu degete data viitoare. Lonergan își acordă toată atenție personajelor, micilor interacțiuni și gesturilor subtile care pot fi ușor omise dacă nu le urmărești.

Manchester by the Sea este unul din cele mai deprimante filme pe care le vei vedea vreodată, iar sloganul ideal pentru el ar trebui să fie “viața e de c*#%t!”, dar are câteva din cele mai profunde personaje din ultimii ani. Cassey Affleck tocmai a intrat in rând cu băieții mari cu ocazia asta și următorul lui rol dramatic va fi foarte așteptat. Nu va exista niciodată o dispoziție de văzut un astfel de film, decât dacă ești extrem de supărat pe comedii și povești optimiste în general, dar merită văzut pentru actori și povestea construită meticulos. Pentru cei mai răbdători, cred că Mancheste by the Sea ar fi și mai bun la o a doua vedere când știi deja la ce evenimente să te aștepți.

Scor: