Nu m-aș fi gândit vreodată că o premiză cu ființe extraterestre și fără conflict exploziv ar putea face un film Sci-Fi de calitate, dar Denis Villenueve (Sicario, Prisoners) a luat ideea și a luat-o la fugă cu ea, iar Arrival intră fără discuții în Hall of Fame-ul genului alături de Alien sau Blade Runner. Apropo, acum sunt convins că Blade Runner 2049 stă excelent în mâinile lui Villenueve.

Arrival nu este deloc primul film care încearcă o versiune de prim contact cu ființe extraterestre. Premiza aduce inițial cu Independence Day (1996), cu 12 nave stabilindu-se aparent aleatoriu în diferite zone ale Pământului, incitând marile puteri să-și exercite autoritatea. Lipsa intențiilor agresive din partea “vizitatorilor” necesită acum o persoană capabilă care să faciliteze comunicarea cu ei și să afle de ce sunt ei de fapt aici. Louise Banks (Amy Adams) este lingvista expertă adusă și începe un proces lent de înțelegere a limbajului extraterestru, ajutată de Ian Donnelly (Jeremy Renner) și o întreagă echipă de elită. 

Amy Adams duce pe umeri filmul ăsta, iar personajul ei aparent banal oferă câteva surprize total neașteptate în ceea ce este (discutabil) cel mai bun rol al ei . Caracterizarea ei vine cu o serie neobișnuită de flashback-uri în care personajul ei e construit  treptat, mai ales datorită fiicei ei Hannah, al cărei nume nu este întâmplător din ce aflăm ulterior, iar interacțiunile lor mamă-fiică răsunând superb mai târziu in film. Arrival nu-și petrece runtime-ul de două ore într-un ritm alert, ba chiar poate fi destul de lent și se apropie periculos de a fi plictisitor în prima jumătate, dar construcția minuțioasă dă roade în cea de-a doua. Interacțiunea dintre Louise și extratereștrii este tot ce nu te-ai aștepta, iar asta pentru că Denis Villeneuve a creat o poveste foarte inteligentă, dar care nu te ține de mână și nu semnalizează de la o poștă lucrurile subtile, ci te lasă să le descoperi singur. Răbdarea este cheie în Arrival, atât pentru spectator cât și pentru personaje, pentru că filmul atacă niște teme de actualitate într-un mod în care te face să vrei să strângi de gât marile forțe și oamenii cu putere de decizie în general, dar niciun conflict nu este rezolvat fără să stea “la cuptor” atât cât este nevoie.

Grosul întâmplărilor se desfășoară în nava de proporții impresionante (500m înălțime) unde legile fizicii noastre nu se aplică. Personajul lui Amy Adams pune încet încet bazele unui vocabular minim, în timp ce Ian (Jeremy Renner) reprezintă fiecare om din cinema, el este acolo și abia așteaptă să vadă ce urmează, uimit fiind de progresul colegei sale Louise, dar și personajul său primește o rezoluție pe măsură. Ziceam mai devreme că filmul te face să strangi de gât conducătorii lumii, iar Arrival nu ezită să tragă de urechi figurile autoritare în general, fie americane sau nu, unul din off-urile mele venind cu alegerea lui Forrest Withaker în rolul colonelului Weber. Serios! omul ăsta are cel mai bun agent de la Hollywood pentru că nu înțeleg cum un actor care impune fix zero autoritate fizică poate primi asemenea roluri (Rogue One, Southpaw). Withaker e OK ca actor dramatic, dar ar trebui să rămână majordom la Casa Albă sau orice altceva decât un luptător experimentat. După prima interacțiune a lui Louise cu alienii, personajul lui Withaker o lămurește că trebuie să se grăbească să comunice cu ei cât mai repede…într-un limbaj care nu există…să mori tu?! 

Lăsându-l pe d-l Pădure la o parte, Arrival impresionează prin execuție. Efectele vizuale sunt atât de bune pe cât te-ai aștepta, dar povestea construită minuțios și faptul că filmul îți cere să gândești fără să te hrănească cu lingurița, ca să nu mai zic de reprezentația lui Amy Adams, sunt lucrurile care fac nominalizarea de anul acesta la Oscar pentru cel mai bun film să fie un no-brainer. Imaginea în care nava este introdusă pentru prima data este cinematografie la cel mai înalt nivel și cred ca IMAX este locul potrivit pentru a experimenta Arrival așa cum trebuie. De menționat că score-ul lui Johann Johannson este perfect și nu face decât să aducă încă o bilă albă unui film deja excelent, compozitorul având partea sa de merit pentru  atmosfera deosebită.

Din propria experiență am văzut că nu prea există cale de mijloc cu filmul lui Villenueve. Oamenii fie îl adoră, fie îl consideră plictisitor de moarte, iar ambele sunt acoperite de motivele lor, dar Arrival te poate impresiona și e ușor să-ți rămână în cap câteva zile dacă îți ajustezi așteptările, sau mai bine zis, daca nu te aștepți la un film de acțiune. SF-uri blockbuster au tot existat și avem câteva extrem de bune, dar Arrival încearcă ceva deosebit și culmea! nou, într-o epocă cinematografică în care ideile originale sunt rare și reușește să fie unul din highlight-urile anului 2016. Villenueve este cu siguranță un regizor de urmărit pe viitor.

Arrival este fără îndoială o producție a superlativelor, de la reprezentația lui Adams, backstory-ul lui Louise, viziunea realistă asupra primului contact și ideile originale în general ridicând ștacheta foarte sus și foarte probabil atrăgând un public cu totul nou spre genul Sci/Fi.

Scor: