NBC au avut o tradiție de a difuza comedii excelente de jumătate de oră la mijlocul săptămânii, Friends și Seinfeld fiind cele mai bune exemple, iar acum pe trendul de a adapta orice legat de benzi desenate, DC Comics au venit cu primul lor sit-com, Powerless. Show-ul are câteva nume cunoscute în distribuție, cu Vanessa Hudgens în primul rol regulat într-o asemenea producție, Danny Pudi (Community) și Alan Tudyk (Firefly, Rogue One), toți făcând parte din staff-ul unei firme de asigurări menite să protejeze oamenii de rând de tămbălăul provocat de luptele supranaturale care au loc în fiecare zi în oraș. Personajele secundare par luate din glumele de pe 9gag, toți fiind dezinteresați de faptul că trenul în care circulă deraiază sau clădiri cad pe lângă ei. Emily (Hudgens) este miss fata de la țară care primește jobul de șef al R&D la firmă și îi agresează pe subalterni cu optimismul ei incurabil. Van Wayne (Tudyk) este președintele firmei și vărul îndepărtat al lui Bruce Wayne, față de care are un evident complex de inferioritate, iar cei doi trebuie să mențină firma amenințată cu desființarea pe linia de plutire.

Powerless nu promite mai nimic după primul episod, ba chiar reușește să nu aibă măcar o glumă bună, toate interacțiunile dintre personaje părând forțate. În anul 2017 când există atâtea seriale de comedie bune, nu mai poți să telefonezi glumele așa de vizibil. Efectele speciale sunt vizibil ieftine și show-ul ar trebui să le limiteze la maxim pe viitor.

Primul sezon este programat să aibă 10 episoade și Powerless va trebui să dea serios din glezne ca să evite anularea prematură. Dacă avem de ales între variantele din titlul pilotului, Wayne or Lose, Powerless e 100% pe Lose deocamdată…