Anul ăsta a fost destul de greu pentru a urmări toată categoria “Cel Mai Bun Film” de la Oscaruri, cu nouă nominalizări în loc de obișnuitele  cinci de până acum. Recunosc că Lion a fost singurul dintre ele de care nici nu auzisem până la anunțul potențialilor câștigători, iar la prima vedere părea filmul cel mai puțin atrăgător pentru mine. Opt filme și opt review-uri mai târziu m-am urnit să-i dau o șansă, iar predicția mea s-a adeverit, Lion fiind ultimul pentru mine, dacă aș face un clasament din cele nouă.Lion este povestea adevărată a lui Saroo, un copil dintr-o familie săracă lipită din India anului 1986. El se pierde de fratele său la vârsta de cinci ani, blocat într-un vagon de tren și ajunge în cele din urmă să fie adoptat de o familie din Australia, după ce trăiește o perioadă pe străzi și în sistemul de asistență socială al țării. 

Dacă pare că intriga dă tot filmul de gol, e cam adevărat pentru că Lion nu lasă loc de mari surprize sau răsturnări neașteptate de situație. Saroo este un tânăr pe care amintirea familiei biologice îl ajunge din urmă la maturitate și își caută fostul cămin folosind Google Earth. Este atât de simplu.O premiză atât de directă ar trebui să compenseze foarte mult prin dramă, simț artistic și personaje bine conturate, iar Lion încearcă și reușește să facă asta sporadic. Primul act al filmului este preferatul meu, cu Saroo având doar cinci ani și navigând străzile nemiloase ale Indiei după ce se pierde de fratele lui, Guddu. În toată porțiunea asta nu se vorbește aproape deloc engleză și vedem o țară mult diferită de cea pe care vor turiștii să o viziteze azi cu atâta ardoare. Lion e bazat pe o poveste reală, iar în partea de început am avut impresia că lucrurile merg din rău în mai rău pentru săracul Saroo într-un mod foarte ieftin si lipsit de credibilitate, dar am acceptat într-un final (cu greu) circumstanțele. Problema mai mare că filmul este foarte inconsistent când vrea să creeze conflict sau motive pentru a duce povestea la bun sfârșit, iar premiza simplă a unui copil care își caută familia pe Google după 25 de ani nu putea fi spusă într-un mod pe placul tuturor.Distribuția din Lion are câteva nume grele, cu Nicole Kidman jucând excelent mama adoptivă a lui Saroo, actrița livrând cu ușurință cea mai bună reprezentație din părțile “Hollywood” ale filmului, rezonând cu orice mamă care ar vedea-o. Ea emană maturitate, empatie , altruism și pare că nu poate greși cu nimic. Dev Patel joacă rolul lui Saroo la maturitate și este cu siguranță filmul lui, așa că nu pot înțelege ce caută nominalizat în lista de actori secundari. Actorului indian îi priesc rolurile dramatice, chiar și cu un scenariu care lasă mult de dorit, Patel face maximul cu ce i se dă, lucru valabil și pentru Rooney Mara care o joacă pe iubita lui Saroo, în sfârșit mai simpatică decât în celelalte roluri ale ei. 

Kidman, Patel și Mara se achită bine de sarcini, dar partea mea preferată din distribuție au fost cu siguranță actorii indieni din prima parte a filmului. Micul Sunny Pawar (Saroo) ține în spate o jumătate de film și transmite o emoție deosebită, strecurând și câteva momente amuzante, iar actrița care o joacă pe mama lui m-a impresionat cu expresivitatea ei. Ea nu are replici multe, iar când le are sunt în indiană, dar cu privirea și limbajul ei non-verbal compensează mult scenariul sărăcuț și aduce impactul de care filmul avea nevoie. Apropo de asta…

Ziceam că povestea este punctul slab. Deși premiza este interesantă, iar întâmplările adevărate ar impresiona pe oricine, Lion trage foarte mult de timp cu câteva sub-plot-uri care par fabricate din senin. Ritmul nu este deloc unul alert, iar asta de obicei înseamnă că personajele sunt lăsate la marinat pentru fi construite cu răbdare și o finalitate clară în vizor, dar nu este cazul aici! Nicole Kidman și Rooney Mara par că ar fi meritat să aibă mai mult timp pe ecran, în timp ce Patel este pus să treacă de la stări fericite la depresii în doar câteva minute. Saroo este arătat la maturitate ca un tânăr fericit, educat și cu mult respect, dar câțiva ani din viața sa sunt dați pe repede înainte, iar ceea ce ar trebui să pară amintiri șterse ale familiei din India mai mult îl fac să pară nebun decât motivat de un gol interior.

În final, Lion este o poveste care merită auzită, dar două ore sunt cam mult pentru cât de subțire e premiza. Tot elementul indian este extraordinar și dă personalitate unui film care suferă în partea a doua și ar fi meritat să fie sărit din schemă la cateogoria “Cel Mai Bun Film” și înlocuit cu excelentul Silence a lui Martin Scorsese. 

Advertisements