Parcă ieri vedeam știrea de parteneriat dintre Marvel și Netflix pentru o serie de seriale și mă gândeam sceptic la cât de bine ar putea ieși. Nu înțelegeam de ce un personaj ca Daredevil nu poate avea propria lui serie de filme, gând normal când aveai ca termen de comparație la vremea respectivă Agents of SHIELD care e în cel mai bun caz mediocru. Fast forward 2-3 ani și Netflix au reușit să facă din Daredevil unul din cele mai bune seriale pe care le poți vedea azi, au întrecut orice așteptare cu Jessica Jones de care nici măcar nu aveam habar și acum aș urmări-o zilnic! Până și Luke Cage a menținut nivelul de calitate sus cu multe plusuri și probleme ușor de trecut cu vederea, dar Iron Fist a fost personajul care nu înțelegeam de ce își primește propriul serial și (NU POT SĂ CRED!!!) am avut dreptate… se sfârșește lumea!Iron Fist e povestea de origine, dar lipsită de originalitate a lui Danny Rand, un tânăr care își pierde părinții într-un accident aviatic în Himalaya și nu se mai știe nimic de el până când reapare desculț și îmbrăcat ca un boschetar la firma lui 15 ani mai târziu. Genul ăsta de origine a mai fost spus în Batman Begins sau Arrow și în ambele cazuri au făcut-o mai bine, deși aici aș da vina pe conceptul celor care comandă by default 13 episoade când poate 8 ar fi suficiente. Iron Fist pierde mult timp să-și găsească identitatea între ce a apărut înaintea lui și ce urmează, miniseria The Defenders în Rand, Daredevil, Luke Cage și Jessica Jones vor fi aduși împreună. Prima parte a sezonului nu ne dă prea multă acțiune, lucru ciudat pentru un personaj inspirat din trendul Kung-Fu al anilor ’70, focusând în schimb o intrigă amorțită cu accent mare pe business și corporatism, adică fix ce nu-ți trebuie la un serial comicbook. A doua parte a celor 13 episoade îl mai scutură pe Dănuț un pic și vine cu destule momente WTF, dar nu reușește să se ridice la nivelul fraților săi de pe serviciul de streaming. Iron Fist suferă serios la capitolul identitate și se vede că a ieșit necopt din producție, cu goluri destule la personajele negative și la puterile lui Danny Rand care îl lasă de câte ori intriga o cere. Ce am apreciat la serialele Marvel/Netflix până acum e că au evitat clișeele deja învechite în care personajele fac lucruri idioate de dragul poveștii, dar Iron Fist nu știe să-și asculte frații mai mari și m-am trezit de multe ori mirându-mă de ce ziceau/făceau Dănuț&co.Finn Jones (Ser Loras în Game of Thrones), îl interpretează pe Danny Rand și creatorii show-ului au insistat să-l facă un personaj mai docil și uneori chiar inocent, dar rezultatul final îl împinge de cele mai multe ori la naivitate. Danny, că tot așa insistă să se prezinte lumii, a fost găsit după accidentul de avion de niște călugări și crescut 15 ani în satul Kun Lun, un loc dintr-o altă dimensiune (la propriu), antrenat în tainele artelor marțiale și câștigător al titlului de Pumn de Fier și protector al comunității. Danny încalcă regulile și părăsește Kun Lun pentru a căuta răspunsuri în New York legate de moartea părinților lui, unde show-ul pierde vreo 3 episoade doar ca Danny să convingă lumea că e chiar el și că nu a murit în avionul prăbușit.

În New York, mai exact în compania Rand, îi întâlnim pe frații Meachum, prietenii lui din copilărie. Joy (Jessica Stroup) este unul din personajele mai interesante ale serialului, o femeie capabilă în fruntea unei firme uriașe, dar și foarte umană în ciuda statutului social. Fratelui ei, Ward (Tom Pelphrey), în schimb, îi mai lipsește o mustață pe care să și-o cârlionțeze ca Dick Dastardly, atât de clișeu-dobitoc corporatist e. În a doua jumătate începe să primească și el un tratament mai bun și devine un personaj mai bine trasat, lucru care nu poate fi spus despre tatăl celor doi, Harold. Harold Meachum (David Wenham) aduce a unele personaje din LOST și nu o zic deloc în sensul bun. Ăsta ar fi trebuit să fie un personaj surprinzător, dar dacă livrarea replicilor și mai ales a monologurilor nu-l dau de gol…moaca și freza sigur îi cos întențile cu ață albă. Prezența lui în serial a vrut cu siguranță să aibă un altfel de impact, dar nuanțele de gri prin care a fost gândit au ieșit mult în afara liniilor.

Ar fi normal să crezi că un show bazat pe un personaj expert în cafteală ar trebui să compenseze orice lipsă de substanță a poveștii cu acțiune excelentă, dar Iron Fist nu reușește nici acolo să impresioneze suficient. Nu zic că scenele de luptă sunt slabe, dar nu sunt nici pe departe de calitatea celor din Daredevil și există destule momente în care se văd fețele dublurilor în locul actorilor. Am rămas plăcut surprins totuși de o luptă a lui Danny împotriva unui adept al stilului bețivului, care e probabil și cea mai bună din serial, împreună cu una pe culoarul unui hotel, deja o semnătură pentru Marvel/Netflix. M-a surprins totuși inconsistența lui Iron Fist ca luptător și cum într-un moment poate să bată 10-20 de oameni și câteva minute mai târziu se chinuie să țină piept unui singur om și nu neapărat unul mai bun decât el, tot de dragul poveștii. Pentru toate neajunsurile lui, Iron Fist reușește măcar să ofere câteva personaje feminine excelente. Pe lângă Joy Meachum, o avem pe Colleen Wing (Jessica Henwick), o expertă în arte marțiale care pică aparent fără să vrea în viața lui Danny Rand și odată cu trecerea episoadelor devine cel mai complet și interesant personaj al serialului. Prezența ei e un plus clar și sper să revină în The Defenders, sezonul al doilea sau orice altă proprietate Marvel. Tot datorită ei reapare și personajul lui Rosario Dawson, Claire Temple/The Night Nurse, singura prezentă în toate cele patru serii și împreună cu Henwick mai trage barca în direcția bună.

Iron Fist e primul flop al celor de la Marvel după multă vreme, dar prezența lui Danny Rand în The Defenders ar putea fi exact ce ar nevoie personajul ca să-și revină repede în ochii fanilor. Atmosfera din Daredevil, Jessica Jones și Luke Cage este prezentă aici, dar povestea lasă mult de dorit și probabil ar sta mai bine cu un număr redus de episoade. Iron Fist nu este un serial foarte slab neapărat, dar joacă într-o echipă de la care lumea are așteptări mult mai mari, așa că în sezonul doi sper să nu i se mai termine “bateria” la pumn așa de des și să ne dea o poveste mai bună și mai antrenantă.