Ultimul film important al lunii martie e aici și… sunt un pic contrariat cu el! Ghost in a Shell marchează revenirea în scaunul regizoral pentru Rupert Sanders după Snow White and the Huntsman (2012) și o are în rolul principal pe Scarlett Johansson despre care am făcut recent un material cu cele mai bune interpretări ale ei
Actrița joacă rolul Maiorului Mira Killian, o polițistă-cyborg, cu creierul uman (ghost) mutat într-un corp robotic (shell) în urma unui accident. Filmul este bazat pe anime-ul mega-popular cu același nume din 1995, Ghost in a Shell, cu câteva scene recreate în detaliu, dar urmărind o poveste diferită. Deși sunt un mare fan al originalului care a inspirat, printre altele, seria The Matrix, voi încerca să evit pe cât posibil comparațiile, ținând cont că adaptarea nouă încearcă să-și construiască propria identitate.

Anime adus la viațăNu pot vorbi de Ghost in a Shell fără să laud efectele vizuale incredibile reminiscente filmelor retro Sci/Fi ca Blade Runner, cu estetic cyberpunk care aduc anime-ul la viață. Rupert Sanders a dat atenție deosebită stilului grafic și a creat un întreg oraș futuristic avansat tehnologic și tangibil în același timp. Deși e ușor de trecut cu vederea în subtilitatea ei, muzica de pe coloana sonoră vibrează în tandem cu efectele vizuale și injectează tensiune în scenele de acțiune sau gravitate în momentele mai liniștite.

După cum ziceam că anime-ul din ’95 i-a inspirat pe frații (acum surorile) Wachovski să creeze The Matrix, acum a venit rândul lui Ghost in the Shell să aducă omagiu lui Neo&co, cu coregrafii de luptă/focuri de armă intense și presărate fără exagerări cu slow-motion. Ghost in a Shell e înainte de toate un film de acțiune și când armele intră în joc, se vede, deși uneori pare că ar fi avut nevoie de un pic mai mult la capitolul ăsta.

Scarlett = Action-heroine
Povestea este locul unde Ghost in a Shell o ia la vale, mai ales că materialul sursă a rupt bariere noi în cum poți spune o poveste SF la modul realist și care să răsune relevant decenii mai târziu. Aici intrăm în teritoriu familiar și ăsta nu e mereu un lucru bun. The Major, în mod normal un personaj gen Robocop, mai mult mașinărie decât om, este împinsă (zic eu) inutil spre partea ei umană și chiar îi dă timp în actul II să deschidă un sub-plot care nu cred că era necesar în legătură cu asta. Scarlett își joacă bine rolul, cu gesturi reci și calculate, mersul ușor robotic și nuanțe subtile de umanitate, dar direcția dată personajului ei e grăbită din nevoia aparent imperativă de a ne arăta originea ei cât mai detaliată… cel puțin compensează atunci când i se pune arma în mână!

Antagonistul este un hibrid din mai multe personaje animate dotat cu voce á la Stephen Hawking, un hacker care e fascinat de Major și de asemănările dintre ei doi. El e scris relativ bine și intră în teritoriul gri pe care cred că îl urmăreau scenariștii, dar motivația răzbunării e ieftină comparativ cu gândirea sublimă a AI-ului folosit în materialul sursă, pe scurt un Skynet credibil care te făcea să-ți pui la îndoială propria existență. Pilou Asbaek colaborează din nou cu Johansson după Lucy, acum în rolul lui Batou, partenerul loial al lui Major și o face foarte bine, canalizând versiunea animată și dând un plus de umanitate unei distribuții prea robotice (la propriu). El e mare iubitor de câini, un easter egg subtil pentru creatorul seriei din Japonia care la rândul său e un admirator al rasei Basset.

Concluzie

În final, Ghost in a Shell e un film superb vizual, dar cu sughițuri suficiente când își spune povestea, fără îndoială din dorința de a crea un univers mai mare și o franciză nouă în același timp. Scarlett joacă bine rolul care i-a adus multă controversă rasială (Major e un personaj japonez la origine) și dovedește din nouă că are tot ce-i trebuie ca să poarte pe umeri un film de acțiune, dar nu pot să mă gândesc că cei din spatele proiectului au irosit o șansă cu proprietatea asta cu potențial aproape nelimitat.

Scor:

Advertisements