Recunosc! Faptul că Get Out, debutul regizoral al lui Jordan Peele, a fost primit cu laude peste laude din partea criticilor și a cinefililor în general, m-a făcut foarte curios și așteptările mele au intrat ușor în overhype. Filmul a apărut și cu un delay de vreo două luni la noi în cinema și uite-așa m-am găsit de câteva ori uitându-mă la începutul unui amărât de CAM și, din fericire, renununțând de fiecare dată…și bine am făcut!

Get Out este un film foarte fresh, ținând cont de climatul oarecum stătut al industriei, și vine cu o poveste originală și curajoasă care explorează stereotipuri rasiale într-un context horror, deși nu era neapărat necesar să o facă. Jordan Peele, cunoscut pentru rolurile sale de comedie, se află la debutul regizoral și o face cu dreptul într-un cu totul alt gen, reușind să creeze un hibrid care balansează foarte bine umorul și sperieturile.

Așa debutezi în regie!Get Out este povestea unui tânăr de culoare, Chris (Daniel Kaluuya), care merge pentru prima dată în vizită la părinții iubitei lui, Rose (Allison Williams). Toată premiza filmului este foarte ușor de dat de gol și voi încerca pe cât posibil să evit detalii importante ale poveștii, dar un lucru e sigur: la frumoasa moșie, convenabil foarte izolată, a familiei Armitage ceva nu este deloc în regulă. S-ar putea să mai citești titluri de cronici care dau Get Out ca cel mai bun horror făcut vreodată, lucru pe care n-am cum să-l confirm, ținând cont că nu sunt un mare fan al genului (încă), dar Jordan Peele face cu siguranță un slam-dunk la debut! Aici nu ai parte de clișee horror, exorcizări și premize imposibile! În schimb, Get Out conturează câteva personaje complexe, construiește tensiune care culminează în câteva sperieturi de efect la momente potrivite și îndeasă destul umor încât să balanseze cele aproape două ore de run time. 

Ziceam în titlul recenziei că m-am trezit de multe ori exclamând WTF?! și nu am făcut-o în dezgust, ci pentru că filmul mă făcea să mă mir de direcțiile în care alegea să o ia. Cred că Jordan Peele este un regizor demn de urmărit pe viitor pentru felul în care și-a construit filmul, cu appeal atât critic cât și comercial, dar mai ales pentru cum te face să susții 100% pe unele personaje și să le urăști din toată inima pe altele. 

Horror, comedy… horroromedy???
Spuneam într-un articol recent că Get Out este unul din cele mai anticipate filme ale lunii aprilie, iar acum că l-am văzut pot confirma că toată presa pozitivă din jurul lui nu a fost nefondată. Jordan Peele oferă o poveste restrânsă, dar ambițioasă și o face în tonul unei coloane sonore de mare efect pe care nu pot să nu o menționez ca aspect pozitiv. 

Chiar e potrivită traducerea în română… Fugi! și vezi filmul ăsta… 

Scor: