Universul cinematic Marvel este într-o continuă creștere, incluzând 15 filme de la debutul său din 2008 când Robert Downey Jr. reintra în rândul A-lister-ilor de la Hollywood cu portretizarea lui Tony Stark/Ironman, un personaj relativ de plan secund în comics, dar devenit o franciză de miliarde de dolari datorită carismei actorului care acum racolează cu ușurință 50 de milioane $ pentru fiecare apariție. 

Au trecut aproape 10 ani de atunci, Marvel extinzându-se între timp și pe partea cosmică cu filme ca recentul Guardians of the Galaxy vol. 2 și chiar pe cea ocultă cu Doctor Strange, cu o formulă simplă și foarte profitabilă. Compania de benzi desenate acum deținută de Disney a început să-și recupereze personajele “împrumutate” pe bani grei altor studiouri, cu mutarea cea mai importantă produsă în 2016 când cel mai popular personaj al etichetei s-a întors acasă datorită unui parteneriat Marvel/Sony și o apariție surpriză a unui anume prietenos Om-Păianjen în battle royale-ul Captain America – Civil War. Cu debutul la o parte și fără să fie nevoie de un al treilea film “de origine” în care să-l omoare pe săracul unchi Ben, acum avem o nouă versiune, cea mai apropiată de materialul sursă chiar, intitulată foarte oportun…

Spider-Man Homecoming (Întoarcerea acasă)

Noul Peter Parker/Spider-Man este a treia versiune a personajului după Andrew Garfield și Tobey Maguire, dar primul care chiar arată a copil de liceu în loc de bărbat spre 30 de ani. Stan Lee (cu o scurtă apariție în film) a creat personajul în anii ’60 ca un liceean de 15 ani care trebuie să jongleze puterile lui incredibile date de un păianjen radioactiv (#ComicsLogic) cu problemele obișnuite de la școală, iar Homecoming emulează pe cât de mult poate aspectul ăsta, astfel oferind un film mai restrâns decât obișnuitele lupte cu miză globală. 


“Ciocu’ mic, puștiu’! Vorbesc adulții…”

Tom Holland este noul Spider-Man, actorul britanic câștigând rolul în urma unui casting masiv și, după cum era de așteptat, este foarte potrivit ca Peter Parker. Marvel nu au lăsat totuși un film de asemenea amploare doar pe umerii unui (realativ) debutant așa că au apelat și la puțin star-power din partea lui Robert Downey Jr, care apare sporadic în Spider-Man Homecoming într-un rol de mentor, suficient cât să nu fure atenția de la adevăratul protagonist. RDJ e foarte prezent în materialele de marketing, dar rolul lui e destul de mic și nu există pentru nicio secundă posibilitatea ca filmul să devină Ironman 4. Asta nu înseamnă totuși că amprenta lui nu se face simțită, atât când Peter mai are nevoie de o câte o dojeneală “părintească”, cât mai ales când se cere câte o glumă, doar…

Niciun film Marvel fără umor

“Hmm! Churros…”
Spider-Man Homecoming nu face greșeală seriei anterioare cu Andrew Garfield, în care unul din cele mai colorate și optimiste personaje a luat ruta întunecată și încrâncenată, ducând la anularea prematură a iterației respective. Tom Holland conduce un film cu un ton light, plin de momente de umor, mai ales că Peter încă nu știe cu ce se mănâncă eroismul și face o grămadă de prostii, o alegere înțeleaptă ținând cont că distribuția pare aleasă pentru un public analog de vârstă, iar cei care au prins trilogia lui Sam Raimi în cinematografe ar putea să nu rezoneze prea bine cu felul în care merg lucrurile într-un liceu din ziua de azi. 

Flash Thompson, bully-ul care îi face în mod normal viața grea lui Peter nu mai este genul atletic și mult mai masiv, ci un puștan pricăjit (și tocilar!) care mi-ar fi făcut temele în liceu, în timp ce Michelle, jucată de Zendaya (peste 40 milioane de followeri pe instagram și nici nu am auzit de ea!) are un rol secundar care va continua mult timp de-a lungul actualei serii, dar e doar o copilă mereu ciufută și plictisită tot timpul, iar twist-ul din jurul personajului nu cred că va fi primit prea bine de fanii mai vechi. Abuzând de vechea piesă a lui Bob Dylan: Times They Are A Changin’!

Batman, Birdman, The Vulture


Michael Keaton pare că nu poate sta departe de personaje “înaripate”. El îl joacă pe Adrian Toomes/The Vulture, un om din clasa muncitoare care devine tragicant de arme SF după ce pierde contractul de “curățare” a New York-ului după evenimentele primului film The Avengers în dauna lui Tony Stark și a firmei sale Damage Control, o organizație cunoscută din comics. Keaton rupe un pic tradiția villain-ilor de unică folosință cu care Marvel ne-a obișnuit și ne dă un personaj mai bine structurat, cu o miză personală mare în evenimentele filmului, dar care ar fi beneficiat mai mult de intensitatea lui Keaton dacă ar fi fost lăsat să se desfășoare în voie. 

Vulturul nu e singurul personaj negativ, câțiva villain mai mici din benzile desenate făcându-și apariția, ca două versiuni ale lui The Shocker, în timp ce alții primesc set up-ul pentru filme viitoare. 

Spider-Man Homecoming vine cu câteva scene impresionante de acțiune pe parcursul duratei de 133 de minute, noul său costum primit în Civil War funcționând în mică măsură ca o armură Ironman, cu multe elemente mecanizate și propriul AI prietenos jucat de Jennifer Connelly, un easter egg foarte fun pentru că actrița este măritată în viața reală cu Paul Bettany, actorul care joacă un AI și mai cunoscut, pe Jarvis (și mai nou Vision), “majordomul” digital al lui însuși Tony Stark.

Rămâne de văzut dacă Tom Holland va fi versinea definitivă a lui Spidey, dar momentan avem cea mai precisă depicție cinematografică a lui Spidey, un personaj pe care îl văd ca noul Harry Potter, un erou cu o inocență aparte pe care îl vom avea probabil pentru următorii zece ani. Spider-Man Homecoming face multe lucruri bine, mai ales pentru a aduce o nouă generație de fani “împânzitului”, iar Jon Watts regizează un film de vară distractiv, cu mult umor și mai multă acțiune în stilul propriu Marvel.

Scor:

Advertisements