Supereroi! Peste tot supereroi! Parteneriatul dintre Marvel și Netflix a reușit până la urmă să ne aducă o echipă în genul The Avengers și pe micul ecran, cu The Defenders unind celelalte seriale deja prezente pe serviciul de streaming (Daredevil, Jessica Jones, Luke Cage și Iron Fist). Miniseria leagă cursiv parteneriatul disfuncțional al celor patru, fără să complice prea mult lucrurile și nu uită să te facă să mai și râzi, cele opt episoade zburând parcă spre final (subsemnatul le-a văzut pe toate într-o zi), la fel ca și recenzia asta. Trecem la treabă?…

The Defenders începe undeva după terminarea celorlaltelor seriale, iar unirea celor patru nu se produce imediat, la modul “hey, toți avem puteri, e lume nașpa în New York, hai să le rupem căpățânile!”. Matt Murdock (Charlie Cox), avocatul orb care vede mai bine decât oricine, rezolvă cazuri pro bono ca să ajute lume nedreptățită după despărțirea mai puțin amiabilă de prietenul/partenerul lui Foggy Nelson de la sfârșitul celui de-al doilea sezon din Daredevil. Jessica Jones (Krysten Ritter) bea de stinge în continuare și vine cu replicile tăioase obișnuite, Luke Cage (Mike Colter) iese din închisoare și se revede cu Claire Temple (Rosario Dawson), în timp ce Danny Rand/Iron Fist (Finn Jones), oaia neagră a grupului, cu de departe cel mai slab serial dintre cei patru, vânează în continuare The Hand alături de Coleen Wing (Jessica Henwick), organizația secretă care e principalul adversar și în The Defenders, după ce au avut o prezență consistentă și în Daredevil și Iron Fist.

Review pentru Iron Fist – Sezonul 1

Creatorii bucății Netflix a MCU-ului au ținut cont de introducerea mai slabă a lui Danny Rand de anul ăsta și au pus un accent mai mare pe maturizarea lui ca individ și relevanța lui pentru grup. El e foarte important intrigii serialului, dar asta nu înseamnă că glumele la adresa lui lipsesc “Jessica: Haide, Iron clad! – E Iron Fist! – Știu (și își dă ochii peste cap)”… Jessica rulz! Chiar dacă e japiță cu toată lumea…

… ăsta e farmecul ei! Ăsta și faptul că te “poți baza pe ea la lucrurile care contează cu adevărat”, după cum spune Trish Walker, prietena ei cea mai bună. The Defenders știe să scoată ce-i mai bun din personajele lui, chiar dacă sezonul e foarte scurt. Primele două episoade îi văd pe cei patru văzându-și de treburile lor, până când micile lor probleme se intersectează și aflăm că de fapt totul are legătură cu The Hand, organizația tipică din seriale care pare că și-a băgat adânc ghearele în toate aspectele societății, doar că de data asta vedem cine e liderul ei…

Sigourney Weaver, motherfucking Ripley, o joacă pe Alexandra, o femeie de afaceri extrem de puternică și încă o lecție dată de Netflix celor care fac filme Marvel despre cum să construiești un antagonist complet. Madame Weaver nu joacă un personaj CGI, nu zboară sau face cine știe ce bazaconii SF, dar aduce la viață un personaj memorabil, simplu și complex în același timp. Ea o readuce la viață pe Elektra într-un mod satisfăcător, lucru care servește poveștii per total, și își păstrează aura de mister asupra tuturor evenimentelor care se întâmplă pe parcursul sezonului.

The Defenders stă în mare parte în credibilitatea cu care cei patru protagoniști sunt aduși să lucreze împreună pentru a opri un rău comun, iar micile divergențe de gândire dintre ei nu fac decât să-i sudeze ca un grup interesant de urmărit. Momentele dintre ei sunt atât amuzante cât și pline de însemnătate emoțională, dar acțiunea și complexitatea poveștii nu se ridică la nivelul serialelor standalone, Daredevil (sezonul 1) și Jessica Jones rămânând lideri detașați la capitolele respective. Iron Fist este totuși readus pe linia de plutire, în timp ce Luke Cage își readuce echilibrul perfect de masculinitate și altruism, Mike Colter arătând din nou că distribuirea lui în rolul eroului din Harlem nu a fost deloc întâmplătoare. După cum e normal, unele lucruri din serialele solo ale celor patru sunt ignorate pentru a face loc unei narațiuni comune, dar asta nu se întâmplă plătind prețuri prea mari în ce privește poveștile respective, iar viitorul Marvel/Netflix își poate vedea liniștit de continuare după The Defenders, începând chiar din noiembrie cu un nou serial, The Punisher. Chiar mă întrebam de ce nu și-a făcut și Frank Castle apariția acum, dar după câteva episoade mi-am dat seama că ar fi putut să măcelărească The Hand de unul singur, așa că nu ar mai fi existat nicio unire de forțe cu el prin preajmă.

În final, trebuie menționat că Charlie Cox este încă o dată excelent în rolul lui Matt Murdock/Daredevil, jucând perfect dualitatea personajului și făcându-ne să simțim cu adevărat compromisurile pe care le face pentru a-și apăra orașul și pe cei dragi lui. Dintre cei patru, Daredevil chiar ar merita să facă pasul spre un film propriu în MCU. The Defenders este un binge plăcut, care trece pe nesimțite și nu cred că s-ar fi supărat nimeni dacă ar fi fost mai multe episoade. Până la urmă, este un produs exact cum Marvel ne-a obișnuit: calitativ, funny, cu acțiune, dar care nu rupe gura târgului. La fel ca și ultimele două filme ale studioului, Spider-man Homecoming și Guardians of the Galaxy vol. 2, The Defenders primește un…

Kudos pentru regizorii episoadelor pentru felul în care au reușit să balanseze filtrele de culoare pentru cei patru eroi, cu diferite trucuri și tertipuri pentru ca fiecare să fie văzut în tonul care i se potrivește cel mai bine: roșu (Daredevil), mov/albastru (Jessica), galben (Luke) și verde (Iron Fist). Good job!

Advertisements