Puține filme din ziua de azi reușesc să creeze hype în jurul lor așa cum a făcut-o IT, noua adaptare după cartea de mare succes a lui Stephen King, iar horror-ul regizat de Andy Muschietti (Mama) oferă o experiență care va satisface atât fanii înrăiți ai cărții, cât și pe cei care vor o poveste bună pe lângă sperieturile lor.

IT a fost scris într-o perioadă în care Stephen King își avea apogeul abuzului de cocaină, așa că e lesne de înțeles de ce anumite lucruri din cele peste 1000 de pagini pot depăși barierele etice cu care suntem obișnuiți… a zis cineva orgie cu minori? Cartea a mai fost adapatată într-o miniserie în anul 1990, cu Tim Curry în rolul lui Pennywise, dar într-o variantă mult mai “cuminte” decât materialul sursă. Noul IT aduce oarecum un echilibru între cele două: se renunță la elementele mult prea exagerate (sau grosolan de nepotrivite), dar reboot-ul nu se sfiește absolut deloc să se murdărească de sânge pe mâini…


IT funcționează foarte bine ca un horror cu atmosferă și efecte speciale scumpe, dar care nu uită să ofere și poveste! Fanii cărții s-ar putea arăta mulțumiți de acuratețea cu care s-a făcut adaptarea, în timp ce un cinefil mai casual se poate mulțumi cu atmosfera terifiantă din majoritatea scenelor cu Pennywise, dar există și alte momente greu de digerat, ca abuzul domestic, rasismul și persecutarea copiilor din rolurile principale de către niște bătăuși! Clubul Loserilor este format din șase băieți și o fată, iar ei sunt, dintr-un motiv sau altul, excluși din cercurile lor sociale. Orașelul lor, Derry din statul Maine (localitatea natală a lui Stephen King), este marcat de disparițiile misterioase a multor copii de-a lungul timpului, iar nouă nu ne ia mult timp să aflăm că în spatele lor se află Pennywise, o figură înspăimântătoare și cu o origine misterioasă.


Bill Skarsgard preia papucii de clovn de la legendarul Tim Curry și o face într-un fel în care omagiază personajul, punând un spin personal în același timp în interpretarea lui Pennywise! Skarsgard nu numai că e foarte creepy în rolul principal, dar face unele lucruri care te-ar putea face să crezi că sunt ajutate de efecte speciale, deși nu e cazul! Tânărul actor își poate depărta singur ochii unul de celălalt și chiar își face intrarea într-o scenă într-un mod demn de un contorsionist. Momentele în care Pennywise e prezent pe ecran sunt puse bine în valoare și e chiar o schimbare pozitivă de percepție să poți vedea o creatură horror folosită în lumina zilei! 

Chiar dacă IT este în mare parte despre Pennywise, grosul poveștii este dat de cei 7 membri ai Clubului Rataților. E mereu riscant să pui o producție de mare anvergură pe umerii unor copii, dar în cazul de față ei au fost aleși destul de bine. Una din calitățile filmului este (paradoxal) și una dintre problemele lui, și anume că se încearcă foarte mult să se petreacă suficient timp cu fiecare dintre ei, să ni se ofere un simț asupra lucrurilor care îi înspăimântă, fiecare să apuce să fie izolat cu Pennywise, dar și să apuce să interacționeze consistent între ei, iar asta face filmul să tragă de timp destul de mult, și cred că un runtime cu 15-20 de minute mai scurt nu l-ar fi pus în pericol să devină plictisitor pe alocuri.

În teorie IT este un film foarte bun: scenele horror sunt regizate foarte bine și au impact datorită atmosferei create, nu se abuzează de clișee cu sperieturi, personajele sunt foarte bine conturate, în timp ce Pennywise este un villain înspăimântător, dar nu invincibil ca alți killeri clasici ca Freddy Krieger sau Jason Vorhees. De ce zic în teorie? Pentru că practic, IT va fi atât de bun cât va fi și dispoziția ta de moment când îl vei vedea. 

Presa recentă îl face să pară cel mai bun horror din toate timpurile, dar afirmația asta e ușor exagerată. Sigur, Pennywise este un personaj foarte bine construit, cu un mecanism interesant de funcționare, el hrănindu-se din frica victimelor lui și reacționând ca atare, dar există momente în care filmul parcă își pierde ritmul și (inevitabil) priza la public, iar ca un alt nit-pick, bătălia finală forțează un pic nota cu felul în care se termină. 

IT este per total un film bun și un horror foarte ușor de recomandat, mai ales celor care au citit cartea, și este cu siguranță una din cele mai bune adaptări după Stephen King. Momentele cu Pennywise satisfac nevoia de sperieturi, chiar dacă te poți obișnui cu prezența lui spre final, iar copiii au meritul deloc neglijabil de a nu fi enervanți. Regizorul Andy Muschietti a reușit să împace multă lume, să ofere un upgrade miniseriei din anii ’90, dar și să creeze posibilitatea extinderii unui nou univers cinematic. Trendurile, nu? 

Scor:


Nu te uita așa la mine că 8.0 e notă bună! Jeez!

Dacă ești fan de filme horror, s-ar putea să-ți placă și:

Split -> Review … Scor: 9.0

Get Out -> Review … Scor: 9.0

Advertisements