Trebuie să recunosc că după primul trailer pentru Downsizing, noul film regizat de Alexander Payne (Nebraska, The Descendents), am fost foarte curios de direcția în care povestea o poate lua… și bineînțeles că un film cu Matt Damon e mereu un punct de atracție!

Downsizing este, înainte de un produs de divertisment, un mesaj puternic pentru încurajarea protecției mediului. Am mai tot avut filme despre oameni micșorați, de la clasicul Honey, I Shrunk the Kids până la foarte distractivul Ant-Man, dar tematica diferă foarte mult aici și, cel puțin în prima jumătate, regizorul Alex Payne pune niște probleme neașteptat de pertinente, cum ar fi să-ți ajungă o sticlă de vodcă toată viața…

Absolut-Vodka-Bottle-in-Downsizing-1

… dar ăsta e ultimul punct de discuție la care Downsizing se referă! Prima parte e o imagine fantezistă a unei posibile lumi viitoare în care micșorarea umană la 10 cm înălțime înseamnă conturi în bancă care vor echivala cu sume cu multe zerouri mai mari. Prima jumătate a filmului este, pe lângă faptul că e impresionantă din punct de vedere vizual, foarte amuzantă, de la viața rutinată a lui Paul Safranek (Damon), căruia toată lumea îi pocește numele, până la adaptarea acestuia la viața de mini-om, complicată la maxim de vecinul său excentric, Dushan, jucat cu deja obisnuita carisma a lui Christopher Waltz.

Downsizing este ușor de recomandat pentru prima lui jumătate, care e fun de urmărit și te pune mereu pe gânduri încotro se va îndrepta de fapt povestea, dar undeva pe la jumătatea filmului cineva a hotărât să vireze brusc la stânga și să facă scenariul mult mai diferit. E ușor să te gândești că decizia asta a fost luată ca să maximizeze efectul mesajului ecologic și implicit șansele filmului la un Oscar sau două, dar ca divertisment Downsizing suferă din cauza asta! Singura parte care mai scoate căruța din șanț este actrița asiatică Hong Chau, care contribuie la tonul comic al filmului și ar putea fi luată în considerare să câștige o statuie pentru rol secundar, dacă nu pentru interpretare, măcar să satisfacă normele de diversitate.

În concluzie, Downsizing e un film 50/50! Ideile și originalitatea cu care se folosește conceptul de micșorare sunt de lăudat, la fel ca tonul destul de amuzant pe alocuri, dar filmul suferă de o criză de personalitate în partea a doua și asta te face să aștepți finalul mai mult să te scapi de el decât să vezi cum se termină.

Scor:

Advertisements