Lady Bird este primul film regizat de Greta Gerwig, iar debutul ei nu a fost trecut cu vederea, ea fiind singura femeie nominalizată de Academie la categoria Cel Mai Bun Regizor de anul ăsta, pe lângă nominalizările pentru Cel Mai Bun Film și acoladele individuale a lui Saoirse Ronan pentru rolul titular al fetei rebele, Christine, și cel al lui Laurie Metcalf pentru interpretarea mamei acesteia.

Lansat într-un an în care mișcarea #MeToo și promovarea feminismului au atins cote inimaginabile, Lady Bird este filmul care explorează inocența și dificultățile maturizării feminine fără să dea cu parul, pe un ton destul de funny și cu evoluția personajului principal ca prioritate.

La doar 90 de minute, Lady Bird nu cere prea mult timp de la cei care vor să-l vizioneze, dar nu este chiar cel mai convențional film, Greta Gerwig recunoscând că a găsit inspirația pentru poveste în propria ei experiență de viață, iar traiectoria unei fete adolescente care e nemulțumită de orașul natal și vrea să plece la facultate cât mai departe de casă nu e tocmai o tematică pentru toată lumea.  Pentru cei care se întreabă ce-i de fapt cu titlul ăsta, Lady Bird este numele pe care Christine (Ronan) îl impune apropiaților să o strige, iar asta se întâmplă pentru prima dată în primele minute ale filmului, într-o scenă care m-a făcut să vreau să-l închid instant, când Christine îi cere mamei sale să o strige Lady Bird. Mama acesteia, jucată excelent de Laurie Metcalf a îmbrățișat perfect rolul de surogat al publicului și a respins instant toanele adolescentine ale fiicei ei, iar fix în momenul în care voiam să apăs “STOP”, in ideea că nu pot să mă uit la așa ceva, Christine s-a aruncat din mașină, iar asta a fost pentru prima dată când un film m-a făcut să vreau să-l închid și să-l continui într-un interval mai scurt de 10 secunde!

Restul filmului ne ia de mână pentru a sta ca musca pe peretele vieții unei fete care e în plină formare și se lovește de toate problemele care pot apărea în liceu: băieți, băieți complicați, nevoia de a freca coatele cu gagicile mai “populare”, băieți și mai complicați, toate astea pe lângă situația financiară nu foarte roz de acasă unde, pentru că tatăl este tipul chill, mama trebuie mereu să joace rolul negativ, după cum chiar ea o spune. Greta Gerwig are mare grijă de protagonistele poveștii ei și de dinamica lor mereu în schimbare, uneori chiar ai putea zice că, deși amuzante, multe personaje secundare au rol de recuzită pentru Lady Bird și mama ei, care duc filmul ăsta de la un cap la celălalt.

În final, cum filmele din perioada Oscarurilor te fac să nu știi inițial cum să le abordezi, Lady Bird este exact genul acela care îi încântă pe critici, dar nu neapărat și publicul general, cu Saoirse Ronan dispărută în personajul ei adolescentin și povestea explorând o categorie socială care nu e de interes pentru toată lumea: fata neînțeleasă dintr-un oraș mic. Chiar și ca o comedie, Lady Bird trage mai mult spre partea artistică și chinuită decât spre a fi un produs de entertainment, iar cum alte filme cu care se bate la categoria Best Picture au demonstrat, chiar le poți avea pe amândouă la pachet, așa că debutul Gretei Gerwig primește un…

Advertisements

2 Comments »

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s