Anii trec, ăsta e un lucru cu care inevitabil ne confruntăm cu toții! Odată cu trecerea timpului, apar noutăți în toate domeniile posibile, tehnologia evoluează și informația poate fi filtrată sau verificată mult mai bine decât pe vremea când trebuia să-ți întrebi profesorii despre nelămuririle pe care le aveai și aici mă refer mai ales la cei de istorie care, fără voia lor, încă te fac să crezi că România a fost ca cei 300 de spartani de la Termopile când vine vorba de Primul sau al Doilea Război Mondial.

Vrând nevrând, chiar și în ziua de azi rămânem cu anumite informații pe care trecutul vrea să le știm într-un anumit fel pentru că, după cum o veche zicală o spune, “istoria e scrisă de câștigători”, iar Winston Churchill, una din personalitățile proeminente ale secolului XX, este unul din acești câștigători! Dar noul film al lui Joe Wright, Darkest Hour, nu este o altă ocazie să-i creeze o imagine glamouroasă fostului premier britanic, Gary Oldman interpretându-l pe Buldogul Britanic cu accent atât pe detalii istorice, cât și pe defectele lui mascate de-a lungul timpului de filozofia excentrică de a conduce.

În anticiparea Orei Decisive, am avut din plin interpretări ale lui Churchill, cele două mai vechi ale lui Albert Finney și Robert Hardy rămânând etaloane ale portretizării acestuia, dar și mai mult am așteptat să-l pot compara cu versiunea excelentă a lui John Lithgow din The Crown, care merge mână în mână cu cea a lui Gary Oldman, care efectiv dispare în rolul ăsta! Deși e un film multiplu nominalizat la Oscar și Globurile de Aur, regizorul Joe Wright (Attonement) îmbinând elemente comice ale personalității ursuze a lui Churchill cu o atmosferă de epocă dintr-o importantă perioadă istorică, ăsta e cu siguranță filmul lui Oldman, un cameleon al cinematografiei moderne care și-ar merita pe deplin Oscarul pentru Cel Mai Bun Actor, cu un kudos departamentului de make-up care l-au recreat pe bătrânul Winston într-un fel în care e greu să ghicești cine e de fapt sub atâtea straturi de protetice și machiaj.

Filmul urmărește prima lună a lui Churchill ca premier, el venind la conducerea guvernului cu foarte multă opoziție politică, într-o perioadă în care poporul britanic trăia pe rații, iar Mașinăria de Război Nazistă a lui Hitler a pictat svastica pe întregul țărm european, împingând forțele aliate până la Canalul Mânecii, unde ultimele trupe britanice așteptau să fie evacuate. Trebuie totuși menționat că Darkest Hour nu este un film propriu-zis de război, el focusându-se în special pe profilul lui Winston Churchill și lupta politică pe care acesta a dus-o cu “colegii” lui pentru a nu capitula în fața lui Hitler, dar pentru cei care sunt curioși de evenimentele mai spectaculoase (deși nu e nimic sexy legat de război) de la fața locului, Dunkirk, regizat de Christopher Nolan și un alt candidat de anul ăsta la Cel Mai Bun Film, vine ca o completare perfectă după vizionarea pentru Darkest Hour.

Distribuția nu duce lipsă de nume grele pe lângă Gary Oldman, Kristin Scott Thomas jucând-o pe dna Churchill și completând o piesă importantă a puzzle-ului, rolul ei aducând umanitatea necesară hodorogului țâfnos și dependent de whiskey și trabucuri. Relația lor de pe ecran arată că și în spatele unor nume de legendă și întâmplări care par preluate din ficțiune există oameni simpli, Joe Wright insistând în actul al treilea să arate cum, în unele situații, lipsa de încredere te poate împinge spre a găsi soluțiile potrivite, Churchill fiind celebru pentru disparițiile sale din Camera de Război sau Guvern pentru a vorbi cu cetățenii de rând ca să vadă punctul lor de vedere.

Revenind la introducerea despre lecțiile de istorie, Winston Churchill a fost în mare măsură figura inspirațională de care am auzit cu toții, navigând o situație imposibilă în care a avut opoziție atât în puternica armată nazistă, cât și în proprii săi subalterni, care insistau pentru o pace care părea puțin probabilă, iar personajul jucat de Gary Oldman ne învață aici o lecție importantă:

Citatul ăsta, pe lângă faptul că are un efect răsunător în film, arată ce l-a făcut pe Churchill să devină numele greu după care îl știm azi: a avut inspirația de a vedea la vremea respectivă lucruri pe care alții nu puteau.

În final, Darkest Hour este un film bun, care combină elemente care îl fac digerabil atât pentru cei mai pretențioși, cât și pentru oamenii care vor să găsească și elemente fun într-o dramă serioasă. E greu de crezut că pelicula lui Wright are șanse să ia Oscar-ul pentru Cel Mai Bun Film, având concurență serioasă în categoria respectivă, dar Gary Oldman este absolut incredibil și ar merita pe deplin titlul de Cel Mai Bun Actor, interpretarea lui dominând o distribuție care nu duce deloc lipsă de talent, cu roluri foarte bune jucate de Lily James, Stephen Dillane și sosia unui tânăr rege Mihai, Ben Mendelsohn, în rolul lui George al VI-lea.

Pentru alte materiale legate de Premiile Oscar:

Review: Lady Bird

Review: Get Out

Review: Dunkirk

sau…

Oscar 2018 – Nominalizările supriză și pierzătorii

Advertisements

1 Comment »

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s