Avengers – Infinity War va apărea în cinema-uri în mai puțin de două luni și va fi al treilea team-up de genul ăsta și cel mai mare film de până acum al studioului, atât ca miză, buget, cât și ca distribuție, peste 60 de personaje fiind incluse! Ultimul film Marvel la aceeași scară cu Infinity War a fost Captain America – Civil War, evenimentele căruia au lăsat Răzbunătorii decimați în tabere adverse, cu Hawkeye, Ant-Man și Falcon închiși, iar Steve Rogers renunțând la titlul de Captain America și la scutul său după conflictul cu Ironman. Civil War s-a lăsat cu urmări grave, dar “băieții buni” vor trebui să strângă rândurile și să-și lase orgoliile deoparte pentru că din 27 aprilie îl vor înfrunta pe Titanul Nebun, Thanos (Josh Brolin), cel mai puternic personaj din MCU!

fullsizeoutput_13a8

Cine e Thanos, întrebați?

Pe paginile benzilor desenate, Thanos este un fost rezident al Titan, una din lunile planetei Saturn. Copil fiind, el a fost foarte retras și pacifist, deși mama lui a încercat să-l omoare la naștere când a văzut că s-a născut deformat, dar acesta a supraviețuit oricum pentru că e un badass! Maturizarea lui Thanos l-a purtat totuși pe movuliu înspre o fascinație legată de nihilism și moarte, dar nu vorbim aici de moarte propriu-zisă, ci la întruchiparea fizică a Morții, care bineînțeles că este un personaj, doar e vorba de benzi desenate aici, iar în mediul ăsta se poate întâmpla orice. Astfel Thanos este un gagiu foarte puternic și are filozofii de viață nu foarte prietenoase, el fiind dispus să facă orice pentru a o impresiona pe Dra Moarte, în cunoscuta serie Infinity Gauntlet (1991), Thanos folosind Mănușa Infinitului (Știu! sună mai bine în engleză) pentru a ucide instant jumătate din locuitorii universului.

În filme, el nu a avut încă un rol proeminent, Infinity War fiind rampa lui de lansare pentru publicul larg, dar a avut apariții “din umbră” încă de la primul The Avengers, în care i-a pus lui Loki o întreagă armată la dispoziție, împreună cu sceptrul care, după cum am aflat ulterior, conținea Piatra Minții, una dintre cele 6 Pietre ale Infinitului, cele mai puternice elemente din întreg universul Marvel. De altfel, adunarea celor șase bijou-uri este și scopul lui în Infinity War, după cum spune el, “pentru a aduce echilibru în univers”. Până în momentul de față știm unde sunt 5 dintre ele…

infinity_stones.0

… și pe rând avem: Piatra Puterii e pe Xandar, recuperată de Gardienii Galaxiei în primul lor film și protejată de Corpul NOVA. Tessaract-ul/ Piatra Spațiului s-a plimbat cel mai mult până acum, începând cu primul film Captain America, servind apoi ca McGuffin-ul principal în The Avengers, iar acum se află în mâinile lui Loki, care a intrat în posesia ei/lui la finalul Thor Ragnarok. După primul trailer Infinity War vedem că astea sunt primele două pietre pe care Thanos va pune mâna și încă e neclar dacă discipolii săi vor reuși până la urmă să-i smulgă Piatra Minții din fruntea lui Vision, care va avea alături toți Răzbunătorii care vor încerca să-l protejeze în sensul ăsta.

O altă piatră de care deja avem informații este Piatra Realității/ Ether-ul, singura cu formă lichidă, care a fost dată pentru păstrare în muzeul Colecționarului jucat de Benicio del Toro (mai sus în imagine) de Volstagg și Lady Sif după evenimentele din Thor – The Dark World, în scena de după credite. Deși în Asgard exista un seif foarte bine păzit, The Collector ne spune că “nu e o decizie înțeleaptă să ții două Pietre ale Infinitului aproape una de alta”, tachinând publicul cu ce se va întâmpla atunci când Thanos se va pune serios pe colectat. Ultima piatră dezvăluită se află la gâtul bunului Doctor Strange, Piatra Timpului sau Ochiul lui Agamotto, după cum este mai bine cunoscută, și este capabilă să manipuleze însuși timpul, o abilitate care se va dovedi cu siguranță utilă atunci când forțele lui Thanos vor deveni imposibil de oprit.

Ultima piatră, cea de care încă nu știm mai nimic, este Piatra Sufletului și multe teorii o dădeau în Asgard, fie în recent dezvăluita Flamă Eternă din Thor – Ragnarok sau, mai probabil, să fi fost deținută de Heimdall, cel al cărui ochi îi poartă culoarea, iar abilitatea sa de a vedea și auzi “trei trilioane de suflete” pare că i se potrivește întru totul. Mergând totuși pe citatul Collector-ului, cel despre pericolul pietrelor atunci când sunt una lângă alta, o să cred că ultima piatră nu era de fapt în Asgard, ci ar fi mai degrabă în Wakanda, locul unde o luptă foarte mare se va da în filmul care va apărea în 27 aprilie. După cum am văzut în Black Panther, cel mai recent film al celor de la Marvel, super-avansata țară africană are un anume “plan al existenței” în care liderii țării pot interacționa cu strămoșii lor, o altă premiză plauzibilă, dar rămâne să ne confirme filmul exact unde se află a șasea și ultima piatră.

Astfel, Thanos este cea mai puternică ființă din MCU, iar el vrea să construiască arma supremă cu Mănușa Infinitului. Asta ar trebui să fie sfârșitul veștilor rele pentru Cap, Tony & co, dar el nu va fi singur în campania sa de a reduce întreaga suflare din univers la jumătate pentru, după cum o zice el, “a aduce echilibru”, armata sa uriașă numărând și cei patru “Copii ai lui Thanos”: Corvus Glaive, Proxima Midnight, Ebony Maw și Black Dwarf/Cull Obsidian. (Voi veni cu un articol mai amănunțit despre ei în preajma lansării filmului).

black-order

Sigur, cei patru nu sunt neapărat progeniturile biologice ale titanului, dar el a făcut un obicei de-a lungul timpului să adopte copii care arătau potențial de a deveni arme letale, Gamors și Nebula fiind și ele la un moment dat “fiicele” lui Thanos, după cum am văzut în primul film Guardians of the Galaxy.

Ca să vezi, trailer nou!

Ce timing impecabil pentru acest trailer să apară chiar în timp ce scriam acest articol! Cele două minute ne arată, printre două glume marca Star-Lord și Spidey, destule imagini noi, narațiunea Gamorei de la început făcând lumină în legătură cu ce vrea Thanos să facă și confirmând teoria de mai devreme: “Cât l-am cunoscut a avut mereu un singur țel: să radă jumătate din univers! Dacă adună toate Pietrele Infinitului, o poate face pocnind din degete”, făcând referire la cunoscutul moment din paginile Infinity Gauntlet

thanos-snaps-his-fingers

… în care fix asta a făcut! A omorât jumătate din ființele universului! Mișcarea rotativă de la începutul trailerului indică faptul că perspectiva se va răsturna complet de data asta, pentru prima dată într-un film Marvel povestea fiind spusă din punctul de vedere al personajului negativ, ba chiar vom avea parte și de flashback-uri, dacă e să ne luăm după momentul în care o ia pe Gamora sub aripa lui încă de când era doar o copilă.

Marvel par dispuși să rupă rutina lor de villaini sub așteptări, iar Thanos este cel mai în măsură să ridice miza și să provoace pagube cum nu au mai fost în cele 18 filme de până acum. Josh Brolin are vocea și prezența necesare pentru a aduce la viață un astfel de personaj, iar premierea filmului Avengers – Infinity War va merita cu siguranță așteptarea! Doar gândește-te așa: fără să aibă încă toate pietrele, Thanos este capabil să arunce o întreagă planetă, după cum s-a văzut în trailerul piratat de la San Diego Comic Con de anul trecut!

thanos-throws-a-moon-in-avengers-infinity-war

Avengers – Infinity War va debuta în lumea întreagă în 27 aprilie 2018!

Advertisements

5 Comments »

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s