Avengers – Infinity War se apropie vertiginos de premiera din 27 aprilie și gigantul Marvel se anunță a fi cel mai mare film super-eroic pe care l-am văzut până acum. Cuplul de regizori Joe și Anthony Russo vor aduce împreună un număr record de personaje (peste 60!), îl vor dezlănțui în sfârșit pe Thanos, Titanul Nebun  și vor răsturna întreg MCU-ul așa cum îl știam până acum. Infinity War va fi cel mai lung film de până acum al celor de la Marvel (2h 36m) și va aduce cu siguranță multe noutăți: Gardienii Galaxiei și Răzbunătorii vor împărți ecranul pentru prima dată, Peter Parker va primi un upgrade consistent cu noul său costum Iron-Spider, în timp ce Thor va primi și el o armă nouă după ce Mjolnir, arma lui semnătură, a fost distrusă în ultimul său film, Thor Ragnarok!

img_1211

Ragnarok a fost per-total un film neconvențional, iar un Thor fără ciocanul lui de încredere a fost o schimbare care a prins suprinzător de bine, mai ales când te gândești că Zeul Tunetului a fost sinonim cu Mjolnir încă de la vechiile povești din mitologia scandinavă. În legende, Thor era de departe cel mai puternic dintre zei, dar nu cel mai copt la creier pentru că nu le poți avea pe toate, nu? Thor a fost mereu un luptător impulsiv, iar forța lui extraordinară a însemnat că multe din armele lui s-au pierdut de-a lungul timpului pe câmpul de luptă! Problema asta s-a rezolvat atunci când, la un concurs de creație, care a avut capul lui Loki ca premiu (recomand noua carte Norse Mithology a lui Neil Gaiman pentru povestea asta și multe altele), Thor a primit o arma cu care publicul larg îl asociază acum: Mjolnir, ciocanul pe care doar el avea forța să-l mânuiască (folosind mănuși și o centură specială) și care nu-și rata niciodată ținta atunci când îl arunca, pe lângă bonusul ideal că se întorcea mereu în mâna lui!

Journey_into_Mystery_Vol_1_83

În anii ’60 Stan Lee și Jack Kirby l-au adoptat pe Thor ca unul din personajele lor, introducându-l în nr. 83 din Journey Into Mistery și păstrând în linii mari originea acestuia din mitologie: un luptător masiv, cu părul lung și blond și un ciocan pe care doar el îl poate ridica, făcut din metalul fictiv uru, în inima unei stele în pragul morții. Sigur, benzile desenate încearcă mereu să ridice miza cu premize care mai de care mai exagerate, iar Mjolnir s-a văzut ridicat de mai multe personaje Marvel de-a lungul timpului, dar a rămas arma de încredere a zeului viking în majoritatea iterațiilor.

Versiunea din filme a fost inspirată de ciocanul din benzile desenate, păstrând proporțiile pătrățoase și coada “un pic cam scurtă” din vechiile povești. Diferite revitalizări ale etichetei Marvel l-au transformat într-o secure care a și primit un nume nou, Jarnbjorn, sau a devenit Ultimate Mjolnir în vremurile Marvel Ultimate. Original, știu!

Ziceam mai devreme că Thor va avea un ciocan nou în Infinity War, unul pe care se pare că și-l va face cu mâna lui și cu puțin ajutor din partea Gardienilor Rocket și Groot. Internetul a speculat multă vreme că noua sa armă va fi Jarnbjorn, dar informații mai recente ne-au confirmat că este de fapt vorba de…

STORMBREAKER!

Un nume bine ales și de altfel foarte potrivit abilităților lui. Așa cum e cazul în filmele cu super-eroi, jucăriile sunt cele care dau de gol detaliile astea, iar în cazul Stormbreaker seturile Lego și, mai recent, celebrele figurine Hot Toys ne-au arătat exact cum va arăta noul ciocan al lui Thor. Numele ales nu este totuși întâmplător și cum filmele nu transpun mereu 100% conținutul de pe paginile benzilor desenate, Stormbreaker este de fapt arma altui personaj care l-a mânuit pe Mjolnir, Beta-Ray Bill, alienul cu față “de cal” devenit un favorit al cititorilor între timp.

Beta-Ray nu a apărut încă în filmele Marvel și e greu de crezut că o va mai face, dar îi putem vedea figura sculptată în Ragnarok, pe turnul din Sakaar unde apăreau toți foștii campioni ai Grandmaster-ului, terminând în vârf, bineînțeles, cu The Hulk! Pe pagină, Beta-Ray a putut ridica ciocanul lui Thor, cei doi luptând între ei inițial, dar au căzut la pace destul de repede datorită abilității lor comune, iar Odin a cerut ca un nou ciocan să fie făcut special pentru el. Numele acestuia? Stormbreaker! Denumirea este un easter egg distractiv pentru fanii de comics, forma versiunii finale din film semănând cu cea originală, cu mențiunea că mânerul pare foarte asemănător cu un anume personaj cu fizionomie lemnoasă… Teenage Groot! Se pare că jocurile video nu vor fi singura preocupare a copăcelului, care trece momentan prin faza de adolescență rebelă, după ce a fost un bebeluș extrem de simpatic în Guardians of the Galaxy vol. 2 .

Astfel, Thor nu va rămâne versiunea Raiden din Mortal Kombat pentru viitoarele filme Marvel. El va reveni la mânuirea unui nou ciocan, unul probabil mai puternic decât cel vechi, amenințarea lui Thanos și a celor 6 Pietre ale Infinitului făcându-i pe Răzbunători să apeleze la orice pentru a avea vreo șansă să câștige, iar Stormbreaker poate înclina un pic balanța în favoarea celor buni!

giphy

Avengers – Infinity War se va lansa pe 27 aprilie în cinema-urile din toată lumea!

Advertisements

2 Comments »

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s