Dwayne The Rock Johnson este fără îndoială unul dintre cei mai carismatici actori din ziua de azi! Regimul lui strict de antrenament și rutina de 7 mese pe zi, combinate cu o etică de muncă ireproșabilă îl fac să-și merite popularitatea, ca să nu mai zic că are una din cele mai cool porecle (neoficiale) posibile: Viagra Francizelor. The Rock a reușit de-a lungul anilor să revigoreze mai multe serii de filme, de la Journey și G.I. Joe, până la The Fast & The Furious, jonglând în același timp succese neașteptate (mă uit la tine, Jumanji!) cu câteva producții mai puțin demne de prezența lui (Baywatch, anyone?).

Cel mai nou film cu fostul wrestler drept cap de afiș este Rampage, o nouă colaborare cu Brad Peyton, care l-a mai regizat pe The Rock în Journey 2 și San Andreas și există destule similarități între parteneriatele celor doi, în general cu povești ușurele, presărate cu umor și efecte speciale cât cuprinde.

Rampage_Gameplay2-4.jpgsadfsdf
PC-ul tău ar face față?

Rampage este, pentru cei care nu știu, chiar o adaptare a unui joc video clasic, unul care nu dă pe afară cu narațiunea, în care jucătorii își aleg un monstru uriaș și trebuie să facă față valurilor de forțe militare. Ideea generală este păstrată de Peyton în filmul lui, cu o gorilă albă, un lup și un crocodil de dimensiuni extrem de mari ca principale puncte de atracție. Și, ce-i drept, Rampage chiar e un film atractiv atunci când monștrii uriași fac prăpăd pe ecran, doar că până să avem parte de așa ceva, filmul ne cam dă în cap cu teoria Big Bang-ului despre cum este posibil pentru niște animale să crească atât de mari.

Ăsta este cel mai mare deserviciu pe care Rampage și-l face, încearcă să fie inteligent unde chiar nu este nevoie! Efectele speciale sunt foarte bine puse la punct, mai ales cu aducerea la viață a lui George, gorila albă care are o relație specială cu personajul lui Johnson, dar cum e tipic pentru Hollywood, trebuie să avem multă umplutură până să ajungem la părțile bune, anume la animalele uriașe luptându-se fără consecință în săracul Chicago. De Rampage se poate spune că are nevoie de prea mult timp ca să ajungă efectiv la partea de “rampage”, prezența lui The Rock și carisma incontestabilă a lui Jeffrey Dean Morgan făcând întreaga experiență ceva mai tolerabilă, dar per total este genul de film pe care îl poți lăsa în fundal în timp ce îți faci treburile prin casă și folosești momentele bune ca să mai iei câte o pauză.

rampage
Lui Negan îi stă bine la 4 ace!

Rampage nu este genul de film care să te facă să fugi la cinema să-l vezi și nici nu reinventează roata în ce privește adaptările după jocuri video, dar are câteva momente bune care îl salvează de la mediocritate. The Rock este… The Rock, lucru care are sens pentru cei care îi urmăresc filmele, în timp ce Jeffrey Dean Morgan pare că s-a distrat foarte mult făcând filmul ăsta pentru că fură cam toate scenele în care apare, dar nu pot să nu fiu dezamăgit de cum au fost irosite Naomie Harris și Malin Akerman, două actrițe extrem de talentate.

În concluzie, filmul ăsta e 50/50! Rampage are părți bune, în special în actul al treilea, dar nu-și gestionează prea bine partea de început și nici nu-și dezvoltă suficient puținele personaje pe care le are la dispoziție. Colaborarea Dwayne Johnson/Brad Peyton aduce mai mult din ceva foarte similar, așa că cei care au găsit experiențe decente cu San Andreas sau Journey 2, vor fi probabil mulțumiți cu Rampage, căruia îi voi acorda un:

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s