Avengers – Infinity War se anunță a fi unul din cele mai mari filme din istorie și va emite probabil pretenții la recordurile stabilite de Star Wars – The Force Awakens în urmă cu trei ani și, cine știe, poate chiar se va apropia de intangibilul Avatar al lui James Cameron la încasări. Indiferent de numerele noului film Marvel de la Box Office, Infinity War rămâne o realizare importantă, în care vor culmina zece ani de povești din partea lui Ironman, Captain America & co.

Al treilea Avengers este pe mâini excelente cu duo-ul fratern Joe & Anthony Russo, care au mai regizat în ultimii ani două dintre cele mai bune filme ale label-ului deținut acum  de Disney, anume ultimele două titluri conduse de Captain America: The Winter Soldier și Civil WarThanos, Titanul Nebun, își va face mult așteptata apariție concretă, după ani de zile în care fanii doar au fost ațâțați cu implicarea lui din umbră. Personajul jucat de Josh Brolin este considerat cel mai puternic personaj din Universul Marvel, iar amenințarea lui va lăsa cu siguranță urme în rândul Răzbunătorilor, dar cu toată puterea lui, el nu va veni singur pe Pământ, ci alături de legiunea sa de elită:

Ordinul Negru

childrenofthanos-07152017

Pe paginile benzilor desenate Marvel, Thanos este de regulă însoțit de o serie de discipoli extrem de puternici, care îl ajută în misiunile lui. Pentru Infinity War el va fi însoțit doar de patru Copii – nu biologici, duh! – care îl vor ajuta să recupereze toate Pietrele Infinitului. Aceștia sunt: The Ebony Maw, Proxima Midnight, Corvus Glaive și Cull Obsidian. Grupul lor a fost mai mare în trecut, dar cum tăticul lor cu tendințe psihopate nu e chiar cea mai plăcută companie, Gamora și Nebula au părăsit Ordinul și acum sunt 100% împotriva lui, în timp ce Supergiant nu pare că va apărea în film. Dar cine sunt cei patru membri și de ce sunt în stare?

Corvus Glaive

dce76a707401282b654a94103cee7b9a

Corvus Glaive este mâna dreaptă a lui Thanos, deci e de la sine înțeles că va fi un adversar greu pentru Avengeri. Glaive este soțul Proximei Midnight și fratele lui Cull Obsidian, așa că pentru el distrugerea a jumătate din univers chiar este o afacere de familie. Abilitatea lui numărul 1 este că e practic nemuritor, lucru destul de util în luptă, pe lângă faptul că este un lider militar excelent.

Proxima Midnight

proxima-midnight-avengers

Soția mai sus menționatului Corvis Glaive, Proxima Midnight este una din cele mai de temut luptătoare pe care Thanos le-a avut vreodată. Sulița ei este una cu proprietăți speciale, energiile și toxinele care ies din ea când o folosește având grijă ca ținta să fie mereu afectată. Capabilitatea ei în luptă este impresionantă, mai ales când te gândești că a reușit să-l transforme pe Hulk înapoi în Bruce Banner într-una din întâlnirile lor. Ea e singura membră feminină a Ordinului după ce Thanos a fost trădat de Gamora, acum membră a Gardienilor Galaxiei, și de Nebula.

Ebony Maw

Ebony-Maw-2

Deși numai de abanos nu pare a fi, Maw este un geniu și expert manipulator. În al doilea trailer pentru Infinity War chiar îl vedem cum îl domină pe însuși Doctor Strange, deloc puțin lucru, folosindu-se de “dimensiunea oglindă”. Se poate spune că Ebony Maw va fi inamicul care nu va apela neapărat la forță pură, dar va fi în egală măsură periculos datorită capacității lui superioare de gândire.

Black Dwarf

Black-Dwarf-Wakanda-e1521125952186

Ultimul membru este Cull Obsidian. În benzile desenate el e cunoscut ca Black Dwarf, în timp ce Cull Obsidian e de fapt numele întregului grup, dar Marvel au ales direcția asta nouă pentru el. Prea multe nu poți spune despre el, în afară că are o secure imensă și, văzând că e cu trei capete mai mare decât restul lumii, probabil e bun la pocnit oameni în față. Abia aștept să-l văd față în față cu Hulk!

În concluzie, cei patru sunt Copiii lui Thanos, garda de elită care îl va ajuta pe Titanul Nebun să-și îndeplinească obiectivul de decimare a universului. Cu Thanos în prim-plan îmi vine greu să cred că Ordinul Negru se va remarca prea mult în ansamblul personajelor negative Marvel, dar sunt convins că vor fi în centrul unor scene de acțiune memorabile. Avengers – Infinity War se lansează în lumea întreagă pe 27 aprilie!

 

Advertisements

2 Comments »

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s