După o foarte lungă așteptare, în care am avut suficient timp să speculăm ce se va întâmpla în noul sezon, Westworld a revenit pe micile ecrane cu un nou episod, Journey Into Night, sinonim cu numele noii narațiuni a lui Robert Ford (Anthony Hopkins), care a lăsat urmări severe când am fost ultima dată în parcul high-tech cu tematică western.

Cei aproape doi ani de așteptare pentru un nou sezon au fost destul de lungi și, cum s-au întâmplat foarte multe în prima parte a poveștii, e normal să existe mici goluri în memoria fiecăruia despre evenimentele petrecute. Pentru a te pune la curent cu ce s-a întâmplat până acum, vizitează link-ul de mai jos:

Recapitulare pentru primul sezon din Westworld

Primul sezon din Westworld a reușit să-și ascundă foarte bine timeline-ul, cu acțiunea petrecută în parc pe parcursul a trei decenii. Creatorii serialului au reușit să se joace cu așteptările spectatorilor, bine ascunși în spatele tematicii western, care înseamnă că oricând ai fi intrat în Westworld, fie acum, fie peste 30 de ani, era imposibil să-ți dai seama când are loc acțiunea. Al doilea sezon nu face excepție, doar că acum e mai ușor să vedem dincolo de bariera temporală prin Bernard/Arnold, care apare în trei perioade diferite. Episodul începe cu o conversație însemnată de-a lui cu Dolores din urmă cu trei decenii, într-un moment în care o dirija spre mijlocul labirintului, spunându-i că “visele nu sunt reale”:

Prezentul are și el două porțiuni relativ apropiate, deși ne dăm seama de asta abia la finalul episodului, care aduce foarte mult cu Breaking Bad, un serial obișnuit să arate o parte importantă din finalul sezonului încă de la primul episod (ursulețul de pluș și mitraliera automată îmi vin în minte). Bernard, pentru că nimeni de la corporația Delos nu știe că el e de fapt un android modelat după Arnold, co-fondatorul parcului, este găsit aproape inconștient pe o plajă de echipa de salvare, condusă de noua adiție a serialului, Karl Strand, jucat de actorul suedez Gustav Skarsgard, cunoscut publicului larg pentru rolul lui Floki (Vikings).

Strand și echipa lui încearcă să culeagă informații după masacrul comis de Dolores la finalul sezonului trecut, atunci când a fost reprogramată cu protocolul Wyatt. Ei găsesc o gazdă împușcată, din care reușesc să extragă două informații cheie: prima pentru noi, anume că au trecut aproximativ două săptămani de la finalul primului sezon și a doua, mai importantă, că Dolores este cea care a omorât gazda, dar nu înainte să înregistreze câteva cuvinte din partea ei: “Ți-am spus, prietene! Nu toți merităm să ajungem în Valea de Dincolo!”.

Dolores a depășit cu mult originea ei de fată inocentă și este acum în plin protocol de revoltă, ajutată de Teddy (James Mardsen), cu care împarte un moment intim la apus de soare, același Teddy pe care îl vedem înecat la sfârșitul sezonului într-un lac care “nu avea ce căuta acolo”, la fel ca fiara peste care echipa de salvare a dat mai devreme. Westworld dă semne că parcul este mult mai mare decât a lăsat de înțeles și ar trebui să ne așteptăm în episoadele următoare să vedem apariții noi, inclusiv confirmatul Shogun World, care pare să fie un element important din actualul sezon. Imaginea zecilor de gazde nu este una plăcută, mai ales că vine însoțită de un reveal surprinzător din partea lui Bernard: “Eu le-am omorât!”, dar cum serialul ne-a mai dus de nas și cu alte ocazii, nu aș lua vorbele lui ca atare. Zic asta mai ales pentru că Bernard are goluri de memorie destul de mari după periplul cu Charlotte Hale (Thessa Thompson) de după mascarul lui Wyatt/Dolores de la evenimentul Delos, când tânăra consilieră a fost foarte aproape să-l deconspire.

Westworld1
Photo Credit: HBO

Nu putea lipsi din noul sezon Lee Sizemore, de departe cel mai enervant personaj al serialului, noul partener de joacă al lui Maeve, care are grijă să-l lase în curul gol după ce încearcă să o dea de gol în fața unor paznici. Maeve a atins deja cele mai înalte cote de conștientizare dintre toate gazdele și pare hotărâtă să-și recupereze “fiica” din programările anterioare. Porțiunea ei are mai mult rol de comic relief datorită împerecherii cu Sizemore, pe care nu aveam nevoie să-l văd în toată splendoarea lui, dar rămân curios să văd încotro ar putea să o ia povestea ei acum că, după cum zice chiar ea: “mai am un singur rol de jucat, pe mine însămi”.

Westworld reîncepe promițător cu Journey Into Night datorită multor momente care ridică semne de întrebare! Creatorii serialului încearcă să ne dea de înțeles că Dolores a devenit o antieroină chitită atât pe cucerirea parcului, cât și a lumii de din afara lui, dar nu ar fi prima dată când suntem duși de nas în povestea asta. Omul în Negru, sau William, are în continuare side-quest-ul lui personal în găsirea centrului labirintului, în timp ce povestea lui Maeve pare că pregătește la rândul ei ceva grandios. Va fi interesant în săptămânile următoare să vedem cum se va contopi parcul cu celelalte secțiuni și mai ales apariția Samurailor!

Scor:

Advertisements

2 Comments »

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s