Al doilea sezon din Westworld a continuat săptămâna asta cu un nou episod, Reunion, și lucrurile sunt în continuare la fel de complicate așa cum serialul HBO ne-a obișnuit! Primul episod, Journey Into Night ne-a arătat consecințele finalului primului sezon, când Robert Ford (Anthony Hopkins) a declanșat o întreagă revoltă a gazdelor, care acum au un obiectiv concret în fața lor, Marea Vale de Dincolo, pe care apucăm să o și vedem într-un salt temporal.

Flashback-urile sunt deja o semnătură a Westworld, așa că fiecare episod nou ne pune în gardă legat de când anume se întâmplă ce vedem. Din fericire, una din cele două timeline-uri din prezent nu apare în Reunion, mă refer la cea în care Bernard găsește lacul imens cu gazde înecate în el, ci doar misiunea lui Dolores de a crea o armată. Deși confuzia legată de prezent este un pic ușurată săptămâna asta, lucrurile stau cu totul altfel în ce privește trecutul, unde vedem mai multe perioade cheie din formarea parcului și lucrurile care au dus în cele din urmă la revolta gazdelor lui Ford, care își face apariția în mai multe rânduri, o dată doar cu vocea și încă o dată prin însuși Gus Fring (Giancarlo Esposito), pe care îl folosește ca un nou avatar în calea Omului în Negru, căruia nu-i face deloc viața ușoară. Bătrânul William își continuă și el misiunea spre Glory (a.k.a. Valea de Dincolo), de care aflăm că fix el a creat-o în tinerețe și că e ca un fel de armă.

img_1867
“No la voy a matar a Walter White!” (photo: HBO)

Reunion ne oferă mai mult context despre începuturile Westworld, când tânărul William a preluat controlul corporației de la socrul lui, James Delos, care își face apariția în persoană. Cel care poartă numele firmei ce va investi masiv în parc nu este totuși interesat de natura păcătoasă a celor care vor vizita Westworld pentru a-și face de cap, ci mai mult de datele pe care aceștia le vor pune la dispoziție, date care îl vor ajuta să-și optimizeze divizia de marketing cu precizie mult mai mare. A zis cineva Zuckerberg? Glory apare într-o imagine scurtă când William i-o arată lui Dolores, făcând – după cum o zice chiar el – cea mai mare greșeală a lui, și cum Charlotte Hale (Thessa Thompson) avea la rândul ei obiectivul de a aduna informații din parc în episoadele trecute, se pare că Marea Vale va fi mai degrabă un MacGuffin tehnic decât un arsenal în adevăratul sens al cuvântului. Abia aștept să-i văd fața lui Dolores atunci…

img_1865
Întâlnirea minților bicamerale (photo: HBO)

Apropo de Dolores! Cruciada ei nu are cel mai neted parcurs și se confruntă cu diverse probleme, în special cu numărul mic de trupe disponibile să înfrunte cei circa 800 de “confederados” care o vor aștepta la Glory, pe lângă faptul că urmăritorii ei nu-i împart gradul de inteligența. Ea rezolvă totuși asta reamintindu-i lui Teddy toate vechile lui programări și apoi întrerupe cina cea de taină a lui nea’ Caisă pentru că singura modalitate de a demonstra ceva necredincioșilor e să-i faci să creadă, așa că le omoară doar ca să le reînvie! Dacă gazdele standard sunt ceva mai greu de adus la curent cu tot ce se întâmplă, Maeve este cu totul altă poveste. Ea și Dolores sunt cele mai “conștiente” sintetice din Westworld, cu fosta matroană un pic în avantaj pentru că nu mai are în cap explozibilul care ar detona în cazul în care ar părăsi parcul, iar Dolores fix asta vrea să facă, pentru a revedea “splendoarea” luminilor din lumea de afară.

img_1866
WHOA! (photo: HBO)

Dacă în parc lucrurile au mers cam liniar, afară îl putem revedea pe Logan atunci când i-a fost demonstrată puterea gazdelor pentru prima dată. Uimirea lui este vizibilă atunci când realizează că este singurul om între atâtea gazde, ba chiar profită din plin de asta (bărbații, nu?), doar ca să vedem reversul medaliei la finalul petrecerii de retragere a bătrânului Delos, când e high ca un zmeu și-i bolborosește lui Dolores ceva despre un “chibrit care a fost deja aprins”, fiind vorba probabil de ce se petrece în prezent în parc. William este și el bineînțeles prezent la petrecere, fiind succesorul lui Delos, și îi putem vedea chiar și fiica și soția, aceasta din urmă destul de rece la adresa lui. Reveal-ul neașteptat din sezonul trecut cum că William e de fapt Omul Negru a transpirat până la urmă și în viața lui reală, unde soția lui s-a sinucis din cauza schimbărilor lui drastice de comportament.

Reunion ne dă astfel obiectivul personajelor pentru sezonul ăsta, Glory, unde se anunță o bătălie de proporții Game of Thrones! Omul în Negru este ținut mereu cu un pas înapoi de mașinațiile lui Ford, care îl bântuie de dincolo de mormânt, în timp ce Dolores caută să se alieze cu Maeve și, cel mai probabil, cu gazdele altui parc pe care știm că îl vom vedea în curând, Shogun World! Flashback-urile rămân interesante și întăresc o poveste care e deja bine pusă la punct, adresând două teme importante care transpiră și în viața de zi cu zi: furtul de date și inevitabila evoluție a A.I.-urilor.

Scor:

În cazul în care evenimentele primului sezon încă îți sunt un pic încețoșate, poți încerca și Westworld – Povestea până acum, unde am făcut o recapitulare detaliată a tuturor evenimentelor importante.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s