Spiderman e fără îndoială unul din cele mai atractive jocuri lansate anul ăsta! Cu un gameplay ușor de măiestrit, mecanici de swinging puse perfect la punct și un Platinum rezonabil de obțiut, titlul celor de la Insomniac merită să fie un candidat Game of the Year alături de God of War și mai recentul Red Dead Redemption II.

Noua poveste a lui Spidey a avut de toate și a balansat perfect eroismele “împânzitului” cu problemele lui de zi cu zi. Jocul de bază a avut o poveste consistentă și bine structurată, dar nu a excelat în privința questurilor secundare, care au dus parcă lipsă de mai mult interes din partea developerului. Cum ne-am obișnuit în industria gamingului și după cum era de așteptat pentru un joc de asemenea anvergură, Spiderman PS4 și-a propus să mai eșaloneze încă o poveste episodică post-lansare, The City That Never Sleeps, în care Peter Parker să întâlnească noi obstacole și să se revadă cu prieteni vechi.

Primul dlc, Spiderman – The Heist, ne-a adus-o în sfârșit în peisaj pe enigmatica Felicia Hardy, cunoscută mai bine după alter ego-ul ei, Black Cat, care deși a avut un side quest în jocul full, nu și-a făcut fizic apariția. Episodul respectiv nu a fost foarte consistent în ce privește materialul, dar cuplarea Păianjenului cu dra Hardy a adus câteva momente notabile și un final cliff-hanger în care Pisi a fost – aparent – aruncată în aer de Tombstone, capul mafiot pe care jucătorii îl înfruntă în cel de-al doilea dlc, Turf Wars.

img_4464
Mister Căpățână

Ca lungime, episodul e cam la fel de lung ca primul, în jur de două ore fiind suficiente pentru a face povestea de bază și activitățile secundare, deși de data asta am remarcat un salt destul de major în dificultate. Unde la The Heist și pe parcursul jocului de bază făceam gang hideout-urile din prima sau maxim a doua încercare, de data asta lucrurile stau total diferit, iar cele cinci valuri pot fi neiertătoare câteodată, iar jucătorii vor avea nevoie de toate gadget-urile lui Spidey pentru a evita niște scenarii frustrante. Dacă provocarea dată de hideout-uri nu e de ajuns, nu pot să nu amintesc că Screwball, de departe cel mai enervant personaj din joc și din primul dlc se întoarce pentru un nou “sezon”. Challenge-urile ei nu sunt neapărat grele, dar cu siguranță vor fi mai tolerabile cu volumul dat la minim.

În ce privește povestea din Turf Wars, totul este la fel de cinematic cum ne-am obișnuit, cu extrem de capabila Yuri Watanabe, șefa poliției, luând acum un rol ceva mai personal în problemă.

Yuri’s Revenge – Cel mai cool titlu de misiune ever! #RedAlert2Forever

New York-ul trece printr-o nouă criză provocată de Tombstone, un lider mafiot care vrea să elimine celelalte familii în stil The Godfather și, după cum e de așteptat, mulți oameni nevinovați se vor găsi în bătaia puștii. Pe cât pare de redutabil ca adversar pentru Spiderman, Tombstone nu e totuși foarte memorabil, mai ales după ce am petrecut mare parte din The Heist alături de Black Cat, care e un personaj mult mai potrivit poveștii.

Unde umbli, pussy-cat?

Aș fi preferat ca season pass-ul ăsta se se focuseze mai degrabă pe un antagonist mai cunoscut ca Sandman sau Misterio, dar cei de la Insomniac n-au vrut probabil să se folosească de un nume prea greu și așa ne-am ales cu un personaj care nu se ridică la nivelul răufăcătorilor din jocul de bază. Tombstone e decent, dar la 36 Ron cât costă episodul, cred că mai era loc măcar de încă un villain cunoscut.

Pe partea de noutăți, Turf Wars nu aduce prea multe lucruri, cu excepția unui nou tip de inamic și trei skin-uri noi, dar fără abilități speciale proprii, la fel ca cele din The Heist, doar că de data asta măcar primim armura originală Iron Spider din Civil War, care e fără îndoială cea mai reușită din toate de până acum!

Magneto voice: Perfection!

La fel ca la The Heist, îmi mențin ideea că season pass-ul ăsta nu e ceva ce trebuie jucat urgent, ci mai degrabă ar merita așteptat să apară în întregime și să poată fi luat la un preț redus. Conținutul este de calitate, la fel ca jocul de bază, dar nu pot să nu mă gandesc că Insomniac ne puteau da ceva mai mult decât 4-5 misiuni per episod, dar pentru cei care tânjesc după mai mult Spiderman, Turf Wars va fi cu siguranță binevenit.

Ultimul episod, Silver Lining, se va lansa cândva în decembrie și va încheia povestea pentru The City That Never Sleeps, iar apoi developerul se va concentra cu siguranță 100% pe un nou joc care să continue povestea acestei versiuni extrem de reușite a lui Spiderman. Cât despre Turf Wars, îi voi acorda un…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s