Crescând în anii ’90, cu mult timp înainte ca filmele și serialele să fie disponibile la discreție ca acum, trebuia să fii destul de atent la ceas și la programul TV ca să nu ratezi ceva! Sigur, tot ce puteai vedea erau filme vechi de 5-10-20 de ani, dar cum nu aveai acces la IMDb pe atunci, erau ca noi. Destul de mulți copii plecau de pe terenul de joacă odată ce auzeau că e un film cu Van Damme la TV, sau cu Bruce Lee sau te miri ce action star al timpurilor, dar două titluri erau cele care parcă făceau parcarea să fie instant pustie! Primul era Dragon Ball Z, care – ce-i drept – rula într-o frecvență mai mare fiind serial, dar al doilea nu era chiar așa de accesibil, un nume simplu, dar de care a auzit toată lumea și care și acum, la mai bine de 40 de ani de la primul lui film, rezonează cu un public imens:

Rocky Balboa e un personaj deja intrat în legendă, imitat și parodiat la nesfârșit în deceniile în care a încasat mai mulți pumni decât e omenește posibil, dar acum că Sly Stallone e trecut de vârsta la care poate intra în ring, seria a luat o turnură logică, una în care bătrânul Balboa predă ștafeta unui luptător mai tânăr și care, până în momentul de față, merge extrem de bine.

Creed a fost unul din cele mai bune filme ale lui 2015, o reinventare a poveștii outsider-ului care nu se va lăsa oprit de nimeni în cursa lui de a deveni numărul 1, nu cu mult diferită de primul Rocky. Tânărul Adonis a pierdut atunci meciul lui pentru centură, dar a readus la viață numele Creed, făcut cunoscut de tatăl lui în anii ’70 și ’80 când a fost campion mondial. Apollo a avut o carieră strălucită, care a culminat cu cele două lupte împotriva nimeni altuia decât Rocky Balboa. Cei doi au avut o rivalitate respectuasă totuși și Apollo chiar i-a fost antrenor lui Rocky la rematch-ul cu Clubber Lang din Rocky III, dar viața lui s-a încheiat tragic în 1985, când l-a înfruntat în ring într-un meci “amical” pe Ivan Drago, colosul rus creat parcă în laborator.

Cu ani buni trecuți peste decesul tragic al lui Appolo, fiul lui ilegitim, Donnie Creed, respectă moștenirea tatălui său și își adjudecă titlul la grea, cu un mereu înțelept Rocky Balboa în colțul lui. Sylvester Stallone a declarat recent că odată cu Creed II va agăța permanent mănușile în cui personajului pe care l-a jucat atât de bine timp de patru decenii. Și în ce manieră o face! O vorbă veche spune că “cine nu are bătrâni, să-și cumpere” și nici că se poate spune ceva mai potrivit pentru rolul lui Rocky din filmul ăsta! Indiferent că auzim atmosfera incendiară din tribune sau evenimentele filmului sunt intensificate de coloana sonoră foarte hip, vocea lui Rocky se aude clar și amuțește tot zgomotul de fundal! Vorbele lui transmit mereu exact ceea ce trebuie, cu un ton care impune respect, chiar dacă – așa cum știm cu toții – adevărul doare uneori, iar asta duce la o dinamică interesantă cu protejatul lui, Donnie.

Michael B Jordan își respectă statutul pe care și l-a construit în ultimii ani și face încă un rol senzațional ca titularul Creed! Deși e încă un actor tânăr, el portretizează convingător aici toate felurile posibile de emoții și, negreșit, Creed II îl pune serios la treabă cu toate temele lui: dragoste, familie, carieră, durere, dezamăgire și călătoria interioară care trebuie să aibă loc ca să ajungi în vârf. MBJ e un protagonist exemplar, completat pe măsură de Tessa Thompson, care la rândul ei oferă un rol superlativ. Dar lucrurile, la fel ca în primul film, nu stau foarte roz pentru tânărul Adonis. “Pretty” Ricky Conlon a fost un adversar redutabil pentru prima luptă pentru titlu a lui Creed, dar antagonistul de acum e unul cu mult, dar mult mai redutabil.

Viktor Drago, jucat de boxerul de origine română, Florian Munteanu, s-ar putea să fie cel mai impunător adversar al întregii francize Rocky, unul poate chiar superior tatălui său Ivan (Dolph Lundgren). Amândoi vin la pachet în ce ar vrea să fie o revanșă pentru înfrângerea suferită de cel din urmă în fața lui Rocky în ’85. Creed II ne lasă să petrecem mai mult timp cu “personajele negative” și putem înțelege mai bine lucrurile din perspectiva lor. Viktor e un boxer formidabil, dar el poartă crucea tatălui său fără să aibă de fapt vreo vină. E un caz clasic în care fiul plătește pentru faptele tatălui, iar la finalul filmului, puțini sunt cei care nu îi vor simpatiza pe cei doi ruși. De asemenea e de apreciat cât de bine s-a adaptat Dolph la nivelul de dramatism cerut de personajul său – cu siguranță nu l-am mai văzut demult excelând într-un astfel de rol!

Creed II bifează foarte multe superlative, două dintre ele numărându-l printre cele mai bune filme ale anului, dar și unul dintre cele mai bune filme cu tematică sportivă. Un citat al lui Buddy Marcelle (Russel Hornsby) mai de la începutul filmul spune că “au existat 77 de campioni mondiali la categoria grea! La câți le știi numele? Cinci!? Trebuie să existe o narațiune!” Și Creed II fix asta oferă, mai mult decât un simplu meci de box, chiar mult mai mult decât a făcut-o în primul film. Duelul fiilor Creed și Drago e unul extrem de intens, care te va ține cu sufletul la gură pe toată durata filmului, atât prin coregrafia perfect pusă la punct, cât și prin implicarea emoțională pe care acești doi luptători formidabili o pun în joc.

Pentru orice om care s-a bucurat la viața lui de un film cu Rocky, dar și pentru cei mai tineri care au intrat în horă abia cu ocazia filmului Creed, această parte a doua își merită pe deplin biletul la cinema și cere fără dubii vizionări multiple. Îi voi acorda un:

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s